slot88
Sfatul avocatului. Percheziţia şi ridicarea bunurilor « Vocea poporului
14 January 2026
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul avocatului. Percheziţia şi ridicarea bunurilor

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul avocatului. Percheziţia şi ridicarea bunurilor
Sfatul avocatului. Percheziţia şi ridicarea bunurilor
posta-romana.ro

Am fost martor la efectuarea percheziţiei de către poliţie acasă la vecinul meu, din motiv că deţinea mar­fă fără acte de achiziţie i s-a întocmit proces-verbal cu ridicarea bunurilor. Este oare permisă o astfel de per­cheziţie şi dacă da, în ce cazuri?

Valeriu M., Chişinău

 

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

 

Percheziţia şi ridicarea obiec­telor în cadrul procesului con­travenţional este permisă doar în cazurile prevăzute de lege, cu condiţia respectării stricte a procedurii stabilite, precum şi a drepturilor, intereselor, vieţii private şi demnităţii persoanei.

Potrivit prevederilor Codu­lui contravenţional, organul de constatare a contravenţiilor din cadrul MAI, Departamentului Instituţiilor Penitenciare, SIS, Centrului Naţional Anticorup­ţie şi procurorul sunt în drept să efectueze percheziţie, dacă sunt organe abilitate cu dreptul de examinare şi/sau soluţiona­re a contravenţiei respective şi dacă din probele acumulate sau din materialele de investigaţie operativă rezultă o presupune­re rezonabilă că într-o anumită încăpere, la domiciliu ori în alt loc sau la o anumită persoană, se pot afla instrumente ce au servit la săvârşirea contraven­ţiei, obiecte sau alte valori do­bândite din contravenţie, pre­cum şi obiecte sau documente care pot avea importanţă pen­tru cauză.

Prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau o construcţie des­tinată locuirii permanente sau temporare (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), anexele lor nemijlocite con­stituind partea lor indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin domiciliu se înţe­lege şi orice teren privat, vehi­cul, navă maritimă sau fluvială privată, birou.

Percheziţia se efectuează în baza unei hotărâri motivate a organului de constatare a con­travenţiilor şi numai cu autoriza-ția judecătorului de instrucție.

În caz de contravenţie fla­grantă, percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizația jude­cătorului de instrucție, urmând ca acestuia să i se prezinte ime­diat sau nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea percheziţi­ei, materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate, indicân­du-se motivele efectuării ei. Ju­decătorul de instrucție verifică legalitatea acestei acţiuni.

În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal, judecătorul de instrucție confirmă rezultatul acesteia printr-o încheiere motivată. În caz contrar, prin încheiere mo­tivată, recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală.

Este interzisă efectuarea per­cheziţiilor cu depăşirea spaţiilor, în alte locuri, în temeiul altor acte sau urmărind alte scopuri decât cele indicate în încheie­rea judecătorului de instrucţie privind autorizarea percheziţiei sau în hotărârea motivată pri­vind efectuarea percheziţiei.

Obiectele şi documente­le descoperite la faţa locului se examinează în acel loc, iar rezultatele examinării se con­semnează în procesul-verbal al acestei acţiuni. În cazul în care în cadrul examinării la fața lo­cului este imposibilă efectuarea copiilor, a înregistrărilor foto sau video ori prelevarea mostrelor de pe obiectele purtătoare de informații sau este împiedica­tă efectuarea acestor acțiuni, obiectele și documentele care constituie corpuri delicte se ri­dică, în care scop se împache­tează, pachetul se sigilează şi se semnează. Desigilarea pache­tului se efectuează în prezența contravenientului sau a repre­zentantului acestuia.

Agentul constatator încheie un proces-verbal la care ane­xează, după caz, lista obiectelor şi a documentelor ridicate, în care se consemnează că celor prezenţi li s-au explicat dreptu­rile şi obligaţiile.

În procesul-verbal cu privire la percheziţie sau la ridicarea obiectelor şi a documentelor se menţionează predarea lor be­nevolă sau ridicarea lor forţată, se indică locul şi împrejurările în care au fost descoperite. În pro­cesul-verbal sau în lista anexa­tă la el se enumeră obiectele şi documentele ridicate, numărul, măsura, cantitatea, elemente­le caracteristice şi, pe cât este posibil, valoarea lor, termenul pentru care au fost ridicate și organul la care acestea se vor păstra.

Până la soluţionarea cau­zei, obiectele şi documentele ridicate se păstrează în modul prevăzut la art.159 din Codul de procedură penală.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand