4 October 2024
Chisinau
Social

Rând pe rând, mai multe raioane din țară rămân fără maternități

Loading
Social Rând pe rând, mai multe raioane din țară rămân fără maternități
Rând pe rând, mai multe raioane din țară rămân fără maternități
Vocea poporului

Fondul genetic al unui popor con­stituie unul dintre pilonii principali ai evoluției, prosperității acestui popor. Majoritatea țărilor europene se confruntă cu problema demografică. Situația de la noi în acest sens însă este foarte îngrijorătoa­re. Deja de mai mulți ani, natalita­tea e mai mică decât mortalitatea. Nu mai punem la socoteală aici exodul masiv al moldovenilor în străinătate.

În maternităţile din R. Moldova se nasc tot mai puţini copii. În anul 2020, au venit pe lume 30 de mii de bebeluşi, cu 5,2 la sută mai puţini decât în 2019. De la an, la an, cifrele sunt în scădere. Din cauza număru­lui mic de naşteri, dar și a crizei de lucrători medicali, se închid și maternitățile din țară. În ultimii patru ani, au fost închise nouă maternități.

Prima şi-a sistat activitatea maternitatea din Leova, în anul 2018. Un an mai târziu, a fost pus lacăt la ușă la cea din Basarabeasca, unde pe parcursul anului 2019 au fost înregistrate doar 69 de nașteri. În anul 2020, au rămas fără maternitate alte două raioane din nord, Ocniţa şi Briceni. Iar în 2021 şi-au sistat activitatea maternitățile din raioane­le Făleşti, Glodeni, Dondușeni și Taraclia, la aceasta din urmă timp de un an nu s-a năs­cut nici un copil.

 

Lipsă de personal medical

În 2020, la maternitatea din Soldănești, care și-a închis ușile, s-au născut 165 de copii. Însă nu doar numărul mic de copii a determinat ca secția să fie închisă, spu­ne Veaceslav Palii, directorul Spitalului din Șoldănești.

„Lipsa lucrătorilor medicali, a medicilor ginecologici. Am pledat pentru închiderea acestei maternități, pentru a nu risca să­nătatea populației. Acum, femeile gravide din acest raion merg să nască la materni­tatea din Florești sau la Rezina. Deocam­dată nu avem înregistrată nici o plângere vizând calitatea, atitudinea personalului la maternitățile unde au fost redirecționate. Se impun aici mai multe reforme în sănătate. După părerea mea, toate instituțiile medica­le din raion trebuie să fie subordonate Mi­nisterului Sănătății, pentru că acesta poate lua hotărâri, dar așa, iese că într-un raion consilierii votează într-un fel, situația finan­ciară este alta, din această cauză și apar multe probleme”, conchide Palii.

Recent, ministrul Sănătății, Ala Neme­renco, a postat un mesaj pe o rețea de socializare, unde a explicat că închiderea maternităților a fost necesară, întrucât se nasc tot mai puțini copii. Potrivit autorităţi­lor, în instituțiile private în 2020 s-au născut 2768 de copii.

„OMS spune clar că maternitățile cu un număr de nașteri mai mic de 300 pe an devin periculoase atât pentru mamă, cât și pentru copil, deoarece personalul medical care asistă o naștere la trei zile sau o dată în săptămână își pierde calificarea”, a spus Ala Nemerenco.

 

Problema demografică de astăzi va avea repercusiuni pentru țară peste decenii

 

Potrivit BNS, numărul de nașteri în anul 2020 este cel mai mic din ultimii cinci ani. Numărul decedaților în anul 2020, conform datelor Agenției Servicii Publice, a fost de 40,7 mii de persoane, fiind în creștere cu 4245 de cazuri (sau cu 11,7%) față de anul 2019. Rata mortalității a crescut semnificativ, constituind 15,4%, comparativ cu 13,6% în anul 2019.

Unul din motivele creșterii mortalității în anul 2020 a fost pandemia de Covid-19. Mi­nisterul Sănătății, Muncii și Protecției Socia­le a raportat că în 2020 din această cauză au decedat 2853 de persoane, dintre care 1490 au fost bărbați și 1363 au fost femei.

Experţii în demografie susţin că tendin­ţele de reducere a natalităţii în R. Moldo­va durează de aproape trei decenii şi, dacă trendul se va menţine, riscăm să avem mari probleme demografice.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand