Este bine știut că regulamentul intern al unității este un act juridic care trebuie să existe la fiecare unitate, deși unii reprezentanți ai mediului de afaceri susțin că întocmirea și aprobarea acestui document trebuie să aibă caracter opțional, adică să nu fie obligatoriu. Vă rog să ne spuneți care este importanța regulamentului intern al unității, pentru angajator și pentru salariați, și ce prevederi trebuie să includă acest act juridic?
Dumitru Galben, activist sindical, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Regulamentul intern al unității este un act normativ la nivel de unitate, care are o importanță considerabilă nu numai în activitatea oricărei unități, dar și în realizarea drepturilor și intereselor de muncă ale salariaților.
Aprobarea acestui document, deși se întocmește cu consultarea reprezentanților salariaților, este o prerogativă a angajatorului. Astfel, regulamentul intern al unității este actul juridic aprobat de către angajator, prin care se stabilesc regulile de funcționare a unității, ținându-se cont de aspectele profesionale și disciplinare.
În ceea ce privește conținutul regulamentului intern, art.199 alin. (1) din Codul muncii prevede o serie de elemente care urmează să se regăsească în acest document. Acestea se referă la securitatea și sănătatea în muncă, drepturile și obligațiile angajatorului și ale salariaților, disciplina muncii, abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile potrivit legislației, procedura disciplinară și altele.
Regulamentul intern al unității nu poate cuprinde prevederi care contravin legislației în vigoare, clauzelor convențiilor colective și ale contractului colectiv de muncă. Prin regulamentul intern al unității nu pot fi stabilite, de asemenea, limitări ale drepturilor individuale sau colective ale salariaților.
Principalul rol al regulamentului intern este de a reglementa chestiuni de ordin disciplinar ce vizează nu numai îndeplinirea obligațiilor de serviciu, ci și aspecte ce țin de realizarea obiectului de activitate al companiei.
Dreptul angajatorului de a stabili sancțiunile disciplinare nu este unul discreționar
În plus, prin regulamentul intern se pot stabili drepturi de care ar beneficia salariații și care nu sunt prevăzute în Codul muncii, ori alte acte normative sau un alt nivel al anumitor drepturi (de exemplu, sporuri și beneficii pe care angajatorul dorește să le acorde suplimentar față de legislația obligatorie).
În conținutul regulamentarului intern, angajatorul urmează să prevadă reglementări cu referire la acțiunile sau inacțiunile (faptele) concrete ale salariaților care, în viziunea și conform exigențelor companiei, constituie abateri disciplinare și, corelativ, sancțiuni legale corespunzătoare acestor fapte.
În acest sens, este de menționat că dreptul angajatorului de a stabili sancțiunile disciplinare nu este unul discreționar, deoarece trebuie asigurată o proporționalitate între gravitatea faptei săvârșite de salariat, vinovăția acestuia, urmările și/sau prejudiciul produs.
Prin Regulamentul intern se pot stabili reglementări concrete privind îndeplinirea procedurii legale de cercetare disciplinară, cum ar fi: procedura de sesizare a faptelor ce ar constitui abatere disciplinară, procedura de numire a persoanei sau persoanelor competente să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, modul în care decurge cercetarea disciplinară, anumite termene care trebuie respectate și altele. Însă toate aceste proceduri particulare cuprinse în regulamentul intern trebuie să respecte dreptul la apărare al salariaților și aplicarea legală a sancțiunilor disciplinare.
În sfârșit, Regulamentul intern al unității este nu numai obligatoriu în condițiile legii, dar și necesar atât angajatorului, cât și salariatului. Or, lipsa Regulamentului intern la unitate sau acordarea acestuia un caracter de opțiune ar putea determina un vid de reglementare în chestiunile ce țin de materia muncii, în care nici legislația nu prevede norme adecvate, fapt ce ar conduce la anumite dificultăți specifice raporturilor de muncă.
