4 October 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul economistului. Despre salarii, pensii, indemnizații și legătura dintre acestea 

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul economistului. Despre salarii, pensii, indemnizații și legătura dintre acestea 
Sfatul economistului. Despre salarii, pensii, indemnizații și legătura dintre acestea 
noi.md

Cum influențează salariul minim și salariul mediu pe țară la calcularea și stabilirea pensiilor?

Ioana. N., Cahul

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Conform Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, stagiul de cotizare al persoane­lor angajate în baza contractului individual de muncă se calculea­ză prin însumarea lunilor pen­tru care s-au plătit contribuţii în mărimile stabilite de legisla­ţie şi împărţirea acestei sume la 12. În cazul în care suma anua­lă a contribuțiilor achitate este mai mică decât suma anuală a contribuțiilor calculate din sala­riul minim lunar pe țară stabilit de legislație, stagiul de cotizare se calculează proporțional sumei achitate.

Pentru persoanele angajate în sectorul agrar în baza contractu­lui individual de muncă, perioada de activitate cu caracter sezonier se include în stagiul de cotizare, considerându-se un an de cotiza­re, cu condiţia ca suma anuală a contribuţiilor să nu fie mai mică decât suma anuală a contribuţii­lor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie. În cazul în care suma anuală a contribuţi­ilor achitate este mai mică decât suma anuală a contribuţiilor cal­culate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie, stagiul de cotizare se calculează proporţio­nal sumei achitate.

Pentru perioadele:

  • de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu termen redus;
  • de rezidențiat în învățământul postuniversitar obligatoriu,

la determinarea venitului me­diu lunar asigurat începând cu 1 ianuarie 1999 se ia în conside­rare salariul minim lunar pe țară la data calculării pensiei, care actualmente este egal cu 1000 de lei (Hotărârea Guvernului nr. 550/2014).

Pentru perioadele:

  • de îndeplinire a serviciului militar pe bază de contract;
  • de îngrijire a unui copil până la vârsta de trei ani de către unul dintre părinţi sau de tutore, în caz de deces al ambilor părinţi;
  • de activitate necontributive în funcția de judecător și procuror de până la 31 decembrie 2005;
  • de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani sau a unei persoane cu dizabilitate severă de către unul dintre părinți, de către tutore sau curator, până la angajarea în funcția de asistent personal (de la 01.01. 2022);

la determinarea venitului me­diu lunar asigurat, începând cu 1 ianuarie 1999, se ia în conside­rare salariul mediu lunar pe țară la data calculării pensiei. Conform datelor Biroul Național de Statis­tică, în trimestrul II al anului 2021, salariul mediu lunar pe economie a constituit 9044,5 lei.

 

Cum se ia în calcul salariul mediu prognozat la stabili­rea pensiilor și a indemnizațiilor?

Vasile B., Chișinău

Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale nu poate depăși suma a cinci salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul respectiv, înmulțită cu 12 sau cu numărul de luni în care persoana a realizat venit asi­gurat. În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incom­plet, venitul asigurat se plafonea­ză reieșind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigu­rat pentru anul respectiv. Baza de calcul al indemnizației de mater­nitate pentru femeile asigurate, precum și al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de SIDA sau de o maladie oncologică, ce nu se încadrează în nici una dintre condițiile stabilite (un stagiu total de cotizare de cel puţin trei ani sau cel puţin nouă luni în ultime­le 24 de luni) constituie 35% din salariul mediu lunar prognozat, stabilit de Guvern pentru anul în care s-a produs riscul asigurat.

În cazul persoanelor asigurate pentru care lipsește baza de cal­cul la stabilirea indemnizațiilor:

  1. pentru incapacitate tempo­rară de muncă pricinuită de boli obişnuite sau de accidente nele­gate de muncă;
  2. pentru prevenirea îmbolnă­virilor (carantină);
  3. pentru îngrijirea copilului bolnav;
  4. pentru incapacitate tempo­rară de muncă în legătură cu pro­tezarea ortopedică,

baza de calcul constituie 35% din salariul mediu lunar progno­zat, stabilit de Guvern pentru anul în care s-a produs riscul asigurat.

Cuantumul lunar al indem-nizației pentru incapacitate tem­porară de muncă plătite din mijloacele liber profesionistului care practică activitate în sectorul justiției, se stabilește în proporție de 75% din salariul mediu lunar prognozat pe economie, stabilit de Guvern pentru anul în care s-a produs riscul asigurat.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 923/2020, cuantumul sala­riului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2021, con­stituie 8716 lei.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand