Am fost tras la răspundere penală pentru o faptă pe care nu am săvârşit-o. După mai bine de trei ani de zile de umilinţă, cauza a fost clasată. În perioada dată am fost limitat în drepturi, nu am putut ieşi din ţară şi nu am avut posibilitatea să îmi perfectez paşaportul. M-am adresat în instanță pentru repararea prejudiciului cauzat, dar cererea mea a fost respinsă din motiv că nu s-a demonstrat caracterul ilegal al acţiunilor colaboratorilor de poliţie. Este oare corect aceasta?
A. Vasilachi, or. Străşeni
Liubomir DUDULICA
avocat
avocatmd@gmail.com
Pentru a răspunde la întrebarea dvs., ne vom raporta la prevederile legale. Legea nr. 1545 din 25.02.1998 stabileşte modul şi condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti.
Referindu-ne la cazul dat, legea defineşte acţiunile ilicite ca acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţii, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată (erori), ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau contravenţionale (infracţiuni).
Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţie de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură şi din instanţele judecătoreşti.
Este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii; efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii contravenţionale de către instanţa de judecată; efectuării măsurilor speciale de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei; ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor, precum şi în urma blocării conturilor bancare.
Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de legea menţionată mai sus apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; adoptării de către instanţa judecătorească a hotărârii cu privire la anularea arestului contravenţional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art. 313 alin. (5) din Codul de procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulităţii actelor sau acţiunilor organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitate specială de investigaţii.
Deci, instanţa de judecată a concluzionat în mod eronat că în acest caz este necesar a demonstra vina în comiterea acţiunilor ilegale de către organele de drept pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, or, art. 10 din Legea nr. 1545 prevede expres că dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art. 6 (enumerate mai sus). De facto, caracterul ilegal al acțiunilor organului de urmărire penală se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere.
Urmează să contestaţi hotărârea judecătorească în instanţa ierarhic superioară şi să solicitaţi casarea acesteia cu rejudecarea cauzei şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii înaintate, invocând inclusiv cele expuse mai sus.
