27 septembrie 2022
Chisinau
Dialoguri

Sergejus GLOVACKAS: „Poți fi în UE doar dacă respecți acordurile internaționale”

Loading
Dialoguri Sergejus GLOVACKAS: „Poți fi în UE doar dacă respecți acordurile internaționale”
Sergejus GLOVACKAS: „Poți fi în UE doar dacă respecți acordurile internaționale”
Vocea poporului

Interviu cu Sergejus Glo­vackas, directorul Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Europa și Asia Centrală (ILO-ACTRAV).

– Dle Glovackas, colaborați cu sindi­catele din Moldova de mai mulți ani. Ați remarca anumite schimbări spre bine după alegerea unei noi conduceri a CNSM?

– Lucrez de mai bine de 20 de ani cu sindicatele dvs. Una dintre delegațiile mele aici a fost pe când încă erau Confederația Sindicatelor Libere „Solidaritatea” și Con-federația Sindicatelor din Republica Mol­dova, care au fuzionat la 7 iunie 2007. S-au făcut multe lucruri bune de atunci, au fost realizate multe programe. Vizita din aces­te zile (de săptămâna trecută – n.n.) se deosebește, desigur, deși eu m-am aflat în vizită la Chișinău și în luna aprilie, una dintre primele vizite după lockdown. Mo­tivul a fost războiul, refugiații, a trebuit să analizăm situația, de ce ajutor aveți nevoie.

Progrese există, acestea se văd în multe sfere, nu numai în sindicate, care reprezin­tă oglinda societății. Cum e societatea, așa sunt și sindicatele. Nu poți da vina pe cine­va, precum că sindicatele sunt perimate, iar societatea e sănătoasă. M-au impresionat vizita la Parlament, întrevederea cu primul-ministru. Discuțiile, care au avut loc lejer în limba engleză, denotă înțelegere reciprocă, precum și faptul că am fost primiți la un astfel de nivel demonstrează respectul față de sindicate și față de OIM din partea con­ducerii țării.

Noi vorbim mereu că e nevoie de tineri, de schimbare. Iată că sindicatele au găsit forțe și au făcut schimbarea, a venit o echi­pă nouă. Eu am mai spus că nu trebuie să stricăm ceea ce funcționează, nu e nevoie de reforme de dragul reformelor, dar întot­deauna este nevoie de sânge proaspăt. Am fost și la Institutul Muncii, lucrurile merg bine, sindicatele se ocupă și de refugiați, viața merge înainte. Ceea ce se întâmplă poate fi apreciat doar pozitiv. OIM vă va acorda în continuare asistența necesară. Faptul că directorul Biroului OIM pentru Activitățile Lucrătorilor (ILO-ACTRAV), Ma­ria Helena Andre, a efectuat pentru prima oară în istorie o vizită la Chișinău, ilustrea­ză excelent atitudinea față de CNSM. Din câte țin minte, aceasta e cea mai înaltă vizită a unei persoane oficiale a OIM. Pre­cum și faptul că noua conducere a CNSM, Igor Zubcu, Sergiu Sainciuc, imediat după congres au sosit la sesiunea OIM. Au fost primiți de Guy Ryder, directorul general al OIM, cu care au avut o discuție interesantă, ei au lăsat o impresie bună.

– Se zice că orice popor își merită con­ducătorii pe care îi are. În ultimii 25 de ani noi am avut la conducere și foști nomenclaturiști (agrarienii, comuniști, socialiști), și coaliție de guvernământ liberal-democrată. Cum vi se pare, la ora actuală lucrurile se mișcă în direcția bună, corectă sau se resimte o oarecare stagnare? Deși se spune că sindicatele nu prea se intersectează cu politica, până la urmă, totul este politică, chiar dacă unii se consideră apolitici…

– Ce să vă spun… S-ar putea să am o vi­ziune superficială, însă mi se pare că au loc procese pozitive în țara dvs. Președintele e o femeie activă, premierul, de asemenea… Președintele Parlamentului, liderul CNSM, sunt cam de aceeași vârstă, din aceeași generație, activi, creativi… E tocmai de ceea ce are nevoie țara. Dar dacă e să privim în­apoi – ce a fost și cum a fost, nu mai repari nimic… Cât despre sindicate, eu am fost martorul proceselor care au avut loc acum două decenii: Confederația „Solidaritatea” și CSRM, un război continuu, care și cu cine e, implicarea guvernului… Reclamații, petiții la OIM, la Confederația Internațională a Sindicatelor, partajarea patrimoniului… Acum, se pare, nici nu mai ai ce partaja, pur și simplu, trebuie să muncești. Slavă Dom­nului, au găsit un numitor comun cele două entități sindicale, s-au coalizat, adică binele învinge până la urmă…

– Apropo de petițiile adresate de sin­dicate la OIM în diferite probleme, în particular, în ceea ce privește modifi­cările la Codul muncii, care îi avanta­jează pe angajatori. Cum poate exer­cita OIM influență asupra conducerii țării în astfel de cazuri?

– Ei, probabil, cazuri, exemple despre aceasta nu ar încăpea într-un articol de ziar, ci ar fi nevoie de trei ediții ale publicației. R. Moldova este membru al ONU, membru al OIM, care face parte din ONU. Adică țara și-a asumat anumite angajamente și le res­pectă. Cât privește acordurile comerciale preferențiale, astea se încheie anume dato­rită respectării convențiilor internaționale. R. Moldova nu e varianta belarusă, au existat anumite obiecții de la Comitetul de experți OIM referitor la Inspecția Muncii și la alte aspecte, v-ați aflat în „lista scurtă”, dar v-ați corectat, ați înlăturat lacunele. Suntem bucuroși că R. Moldova își înțelege locul său în comunitatea internațională. Apoi, obiectivul dvs. strategic este UE, iar acolo te poți afla doar dacă respecți condițiile acordurilor internaționale pe care le-ați semnat și ratificat. Iar politica socială, cea privind munca decentă în Uniunea Eu­ropeană, toate directivele – se bazează pe normele internaționale aprobate de OIM.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor