4 December 2024
Chisinau
Social

Performanțele realizate de FSEȘ, împărătășite cu colegii din teritoriu

Loading
Social Performanțele realizate de FSEȘ, împărătășite cu colegii din teritoriu
Performanțele realizate de FSEȘ, împărătășite cu colegii din teritoriu
estu.md

Schimbul de experienţă, ca formă de instruire a liderilor sindicali de toate nivelurile, dintotdeauna a fost utilizat de către Federaţia Sindi­cală a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEȘ), atât în scopul diseminării unor prac­tici noi, inedite, cât şi pentru întărirea relaţiilor dintre lideri, facilita­rea comunicării şi consolidarea rândurilor federaţiei.

În acest context, o rundă de schimb de bune practici a fost organizată în perioada 16-23 martie curent. Organizaţiile-gazdă au fost comitetul sindical al Universităţii de Stat din Moldova, care îl are ca preşe­dinte pe Efim Chilari, consiliile raionale (CR)ale FSEŞ din raioanele Râşcani (preşedinte Tudor Semeniuc), Hânceşti, raion în care Ana Cimpoieşu este președinta CR al FSEȘ, Simion Boțan din raionul Orhei. Acestea şi-au deschis larg uşile pentru colegii lor din alte instituţii şi raioane, pentru a-şi împăr­tăşi din propria experienţă de muncă sin­dicală.

Accentul a fost pus pe construirea şi menţinerea relaţiilor de parteneriat soci­al cu administraţia instituţiilor, cu organe­le locale de specialitate, cu reprezentanţii administrației publice locale (APL). Şi aici au fost foarte binevenite intervenţiile lui Igor Şarov, rectorul USM, Viorel Dandara, şeful Direcției generale educație din raio­nul Râşcani, a Valentinei Tonu, şefa Direcției învățământ Hânceşti, şi Silvia Mustovici, șefa Direcției educație Orhei, care au adus la cunoştinţa celor prezenți secretele funcţi­onalităţii parteneriatelor pe care le deţin cu organele sindicale respective.

Alt aspect al activităţii sindicale, împăr­tăşit colegilor de către preşedinţii vizați, a fost lucrul cu liderii şi membrii organizaţii­lor sindicale primare, menţinerea capacităţii mobilizatoare a acestora şi multe alte mo­mente din cotidianul sindical.

O astfel de prezentare a fost făcută și de către Ana Cimpoieşu, președinta CR Hâncești al FSEȘ. Dumneaei a spus că le-a prezentat colegilor specificul activității pe domenii aparte, începând de la manage­mentul sindical, activitatea educațională și până la managementul financiar.

„Știm cu toții că sindicalismul nu se învață nicăieri. Însușim totul din mers, nu avem niște tipare. Activăm fiind impulsionați de ceea ce își doresc oamenii din organizațiile sindicale primare. Atunci când îmi fac un plan de activitate pentru un an de zile, pornesc de la ce văd că au nevoie ei. Toată lumea a fost bucuroasă să participe la asemenea întâlniri, pentru că în perioada pandemiei nu au putut fi organi­zate și asta s-a simțit. Fiecare raion are spe­cificul său, muncește în felul său, iar atunci când ne împărtășim din experiențe, avem ce învăța unii de la alții”, a menționat, pentru ziarul „Vocea poporului”, Ana Cimpoieșu.

A avut o prezentare similară și preşedin­tele CR Râşcani al FSEŞ, Tudor Semeniuc. „M-au întrebat mulți cum este parteneria­tul dintre sindicat și Direcția de învățământ. Le-am spus că nu este parteneriat, ci co­laborare. De câte ori m-am adresat, nicio­dată nu am fost refuzat. Colaborăm și cu administrația publică locală. Când apare o problemă, încercăm să o soluționăm. Una din acestea, care a rămas nesoluționată, dar sperăm să o rezolvăm, ține de plata pentru performanțe. Autoritățile locale spun că nu au bani să achite, dar, în condițiile în care totul se scumpește, ce ne fa­cem?”, se întreabă Tudor Semeniuc.

În lipsa unui salariu adecvat, adaugă președintele CR Râşcani al FSEŞ, nici tinerii nu mai acceptă să muncească în sistem.

„Anul trecut, aveam nevoie în raion de 12 cadre didactice. Doar patru tineri au venit, unii dintre care au și plecat deja. Situația este salvată de către pedagogii de la disciplinele înrudite sau de cei care sunt la pensie. Altă ieșire din situație nu exis­tă. Se micșorează atât numărul de elevi în școli, cât și numărul de copii în grădinițe. Majoritatea pleacă cu părinții peste hotare”, a subliniat Tudor Semeniuc.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand