Ţara noastră ar putea produce panouri fotovoltaice pentru necesităţile proprii, dar şi pentru export. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a precizat pentru VP că un proiect în acest sens se află în proces de pregătire şi implică participare din partea unor investitori din China.
Potrivit ministrului Economiei, la etapa iniţială în Republica Moldova vor fi totuşi operate importuri de panouri solare, iar acest lucru va servi, inclusiv ca formă de transfer tehnologic.
„Noi ne orientăm spre producerea de panouri fotovoltaice pentru necesităţile pieţei interne, dar şi pentru export în regiune”, a specificat Valeriu Lazăr. Vicepremierul a adăugat că, deşi tehnologia de producere va fi aceeaşi ca şi în China, calculele efectuate de investitorii din această ţară au arătat că Moldova are un avantaj enorm sub aspect logistic. „Ţara noastră se află lângă Uniunea Europeană, iar aceasta reprezintă un avantaj considerabil în sensul economiei de timp, de cheltuieli de transport”, a mai opinat vicepremierul Valeriu Lazăr. Informaţia parvine în contextul în care Comisia Europeană a propus, recent, statelor-membre să taxeze drastic importurile de panouri solare chinezeşti, pentru a proteja firmele europene din domeniu ameninţate cu dispariţia.
А то,что ячейки покупать все равно в Китае придется
просчитали? А по новому закону в Евросоюзе место сборки не имеет значения. Все равно они будут считаться китайскими и облагаться антидемпинговыми пошлинами!