19 aprilie 2021
Chisinau
Varia

Nicolae Dabija, un poet emblematic al generației sale, a urcat la ceruri

Loading
Varia Nicolae Dabija, un poet emblematic al generației sale, a urcat la ceruri
Nicolae Dabija, un poet emblematic al generației sale, a urcat la ceruri
zdg.md

La 12 martie, Republica Mol­dova a fost zguduită de o ves­te foarte tristă. A trecut la cele sfinte marele poet, prozator și publicist Nicolae Dabija, laureat al Premiului Național și al mai multor premii internaționale. Este autor a peste 80 de volu­me de poezie, proză și eseuri.

În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Roma­nul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 100.000 de exemplare vându­te, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apre­ciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apă­rut și în Statele Unite ale Americii.

Vă amintiți?. Într-un sătuc din Moldova, mai exact la Poiana, înce­pea să prindă contur povestea pro­fesorului de literatură română Mihai Ulmu. La ultima oră pe care o avea cu clasa a 12-a, a fost învinuit de no­ile autorități instalate în Basarabia de acțiuni subversive pentru că a înlocuit portretul lui Stalin cu cel al lui Eminescu în clasa în care ținea ora. Astfel, Mihai Ulmu ajunge un aprig „dușman al poporului”, verdict care-l trimite în unul din gulagurile siberiene. Maria Răzeșu, eleva lui care se îndrăgostise de el, îl urmea­ză în surghiun, îl ajută să evadeze și astfel începe să existe cea mai fru­moasă și pură poveste de dragoste, din care se naște mai târziu, în ră­ceala munților din Siberia, Mircea, fiul lor.

În continuare vă propunem niște citate preluate de pe portalul diez.md, care credem că vă vor convinge că „Tema pentru acasă” se citește printre lacrimi și zâmbete:

– Neamul nostru e condamnat să iubească.

– În acea zi, lui Mihai Ulmu, pentru prima dată în viață, i s-a făcut rușine că aparține neamului omenesc.

– Și doar în măsura în care la gări erau scoși cei morți, li se părea că lo­cul devenea un pic mai larg și parcă respirau ceva mai în voie.

– Ei ne pot lesne învinui că am fi spioni ai Imperiului Roman, chiar dacă acesta nu mai există de o mie și vreo cinci sute de ani.

– Nu există oameni răi, există doar oameni suferinzi.

– Privește luna. Închipuiește-ți că în această clipă la ea se uită și cineva care ți-i foarte drag și care se află de­parte. S-ar putea să vi se întâlnească privirea pentru o fracțiune de secun­dă pe suprafața ei de aur.

– S-a uitat fără să o vadă.

– Ființele lor se amestecară: el era ea, ea era el, iar lumea erau ei.

– În viață câteodată, ca să fii ferici­tă, trebuie să ai curajul de a fi fericită.

– Timpul e un microb. Care lucrează în oameni, în lucruri, în tot. Dacă am reuși să ne vaccinăm contra lui, am deveni nemuritori.

– O lume alcătuită doar din oameni bogați e o lume săracă.

– Când, rememorându-și ca prin ceață una dintre primele amintiri ale vieții sale, va realiza că răul și durerea nu totdeauna sunt lucruri identice.

– Durerea e unica bucurie a vieții mele. Dacă mă mai doare ceva, în­seamnă că încă n-am murit de tot. Voi trăi, Maria!

– Dacă i-ai urâ pe toți cei care ar tre­bui urâți – iar aici multă lume trebuie să fie urâtă – , știi ce se alege de tine?! O bombă de ură care va exploda, dis­trugându-l mai întâi pe purtătorul ei.

– Când ești singur și n-ai pe cineva în preajmă, căruia să-i spui niște cu­vinte, nu singurătatea cuvintelor doa­re, ci singurătatea înțelesurilor.

Crezul poetic al lui Nicolae Dabija despre rădăcinile care ne țin de acest pământ este exprimat destul de plas­tic în poemul „Cât trăim pe acest pă­mânt”:

„Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe acest pământ”.

Scriitorul Nicolae Dabija a plecat la cele veșnice, dar el va rămâne printre noi prin textele sale, care nu pot lăsa indiferent pe nimeni, indiferent de opțiuni sau gusturi literare.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și