Pe lângă munca de bază, sunt angajat și la alte firme cu munca pe fracțiune de normă. Timpul de muncă însumat, cu munca pe fracțiune de normă, conform contractelor individuale de muncă încheiate cu firmele respective, este mai mult de 40 de ore pe săptămână. Angajatorul de la locul de muncă de bază nu acceptă să fiu angajat prin cumul decât la o singură firmă. Vă rog să-mi spuneți dacă angajatorul are dreptul să-mi interzică activitatea prin cumul la mai multe firme sau care sunt condițiile angajării prin cumul și cum se calculează munca suplimentară în asemenea caz?
Eugen Boboglo, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Conform prevederilor art. 56 alin. (2) din Codul muncii (CM), salariatul are dreptul să încheie contracte individuale de muncă, concomitent, și cu alți angajatori dacă acest lucru nu este interzis de legislația în vigoare.
Munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lângă lucrul de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual de muncă distinct, conform prevederilor art. 267 alin. (1) din CM. Același articol dispune, cu destulă claritate, că contractele individuale de muncă prin cumul pot fi încheiate cu unul sau cu mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
Pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere consimțământul angajatorului de la locul de muncă de bază (alin. (4) al art. 267 din CM. Prin urmare, angajatorul de la locul de muncă de bază nu are dreptul să limiteze sau să interzică salariatului aplicarea muncii prin cumul la o altă unitate.
La angajarea prin cumul este necesară perfectarea, în primul rând, a unui contract individual de muncă distinct, în afară de cel de bază existent. Apoi, în temeiul contractului individual de muncă distinct semnat de părți, privind munca prin cumul, angajatorul emite ordinul privind angajarea prin cumul, care se aduce la cunoștința salariatului (cumulardului) sub semnătură, în termen de trei zile lucrătoare (art. 65 alin. din CM).
Durata concretă a timpului de muncă la locul de muncă prin cumul se stabilește în contractul individual de muncă, ținându-se cont de prevederile art. 271 din CM.
Dacă salariatul activează prin cumul în baza câtorva contracte individuale de muncă (lucru permis de art. 267 CM), atunci durata concretă a timpului de muncă la fiecare loc de muncă al cumulardului se stabilește separat în respectivele contracte individuale de muncă, luând în considerare prevederile art. 271 CM (indiferent de faptul dacă timpul de muncă negociat aparte de părți – cumulard și angajator – depășește sau nu sumar durata de 40 de ore pe săptămână).
În contextul întrebării adresate, menționăm că durata normală a timpului de muncă ce nu poate depăși 40 de ore pe săptămână, conform art. 95 alin. (2) CM, vizează un singur contract individual de muncă, ci nu mai multe sau toate contractele executate simultan de către salariat (prin cumul). În ultimul caz, durata însumată a timpului de muncă poate depăși legitim limita de 40 de ore pe săptămână.
Referitor la existența muncii supra program, este necesar de reținut că, potrivit art.104 alin. (1) din CM, muncă suplimentară se consideră munca prestată în baza unui contract individual de muncă în afara duratei normale a timpului de muncă prevăzute la art.95 din CM (peste 40 de ore pe săptămână), la art. 96 CM (supra duratei reduse a timpului de muncă stabilită pentru unele categorii de salariați), la art. 98 CM (supra săptămânii de lucru comprimată) și la art.99 CM (supra perioadei de calcul în caz de introducere a evidenței globale a timpului de muncă).
Altfel spus, admiterea muncii suplimentare trebuie privită în raport cu executarea fiecărui contract individual de muncă în parte, ci nu prin însumarea mecanică a orelor lucrate separat în baza acestor contracte.
