5 October 2024
Chisinau
Economie

Iniţiative de succes în domeniul energiei regenerabile

Loading
Economie Iniţiative de succes în domeniul energiei regenerabile
energie-regenerabila

Foto: legalmarketing.ro

Dacă numărul participanţilor la competiţia Moldova ECO Energetică este similar cu cel din anul 2012, atunci calitatea proiectelor implementate şi a dosarelor depuse, este net superioară. Această constatare a fost făcută în cadrul şedinţei Consiliului de administrare a celui mai mare concurs de iniţiative de succes în domeniul energiei regenerabile şi a eficienţei energetice, prezidată de viceprimministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei.

 

Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al ME, termenul de înregistrare la competiţie a expirat pe 20 septembrie, fiind admise proiecte realizate în totalitate. Cele mai multe dosare au fost depuse la categoria bioenergie – 24. De asemenea, 14 dosare – la categoria eficienţă energetică şi câte un dosar – la categoriile cea mai bună iniţiativă în domeniul energiei eoliene, hidraulice, geotermale şi educaţional.

Vicepremierul Valeriu Lazăr a remarcat că în spatele fiecărui dosar stă o istorie de succes, cu o investiţie realizată, cu locuri de muncă create, cu servicii noi oferite cetăţenilor. De asemenea, ministrul Economiei a subliniat că “sectorul eficienţei energetice a luat avânt, iar competiţia va putea selecta cele mai bune exemple de succes pentru a încuraja şi alte persoane să beneficieze, ca urmare a realizării unor proiecte similare”.

La şedinţă au fost aprobaţi noi membri ai Consiliului de administrare a competiţiei – din partea Ministerului Finanţelor şi cel al Educaţiei şi a fost luată decizia de a include în fiecare panel de evaluare a dosarelor şi câte un reprezentant al societăţii civile şi al instituţiilor de stat. Secretariatul competiţiei va fi asigurat de către Agenţia pentru Eficienţă Energetică. Moldova ECO Energetică este organizată de agenţia sus-menţionată şi Ministerul Economiei, cu sprijinul Proiectului UE – PNUD Energie şi Biomasă.

În ultimii ani, s-a înregistrat o dezvoltare semnificativă a activităţilor în implementarea măsurilor de eficientizare a consumului de energie şi valorificarea surselor de energie regenerabilă în sectorul industrial. În context, la ediţia curentă au fost introduse subcategorii noi, pentru a diferenţia mai bine proiectele derulate în diferite sectoare.

Câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul Galei Moldova ECO Energetică, eveniment, ce se va desfăşura la începutul lunii decembrie 2013.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand