
Foto: timpul.md
Alte 25 de cereri de finanțare a afacerilor, depuse de migranţi sau rudele acestora, au fost aprobate de Comitetul de supraveghere a Programului de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1”.
Cererile sunt însoţite de proiecte investiţionale în valoare totală de peste 12 mil. de lei. Suma granturilor solicitate pentru cele 25 de afaceri este, însă, de 4,5 mil. de lei, iar experţii ODIMM constată că fiecare leu acordat în cadrul acestui program va atrage alţi trei lei sub formă de investiţii în economie.
Cinci dintre afacerile ce vor beneficia de granturi de la stat se axează pe producerea de combustibil din biomasă solidă, fabricarea de mobilă, palete și ambalaje din lemn. Altele nouă se referă la activităţi de reparație a cazangeriilor, de instalarea pardoselilor, procurarea unei tipografii şi prestarea de servicii stomatologice. Zece din cele 25 de afaceri vor fi desfăşurate în sectorul agricol și ţin de procurarea echipamentului, construcția de sere sau ferme zootehnice, apicultură. Printre cererile de finanțare aprobate se numără şi lansarea unor afaceri în domeniul construcțiilor și al creării pensiunilor agro-turistice.
Până în prezent, 208 antreprenori au beneficiat de finanţare în cadrul Programului „PARE 1+1”, inclusiv 66 de la începutul anului 2013. Bugetul PARE1+1 pentru anul curent este de 32 de mil. de lei. Aceşti bani sunt destinați acordării de granturi în mărime de 50 la sută din valoarea investiției, dar nu mai mult de 200 de mii de lei pentru o afacere. O componentă importantă a programului o reprezintă cursurile de instrurie antreprenorială a migranților și a rudelor de gradul întâi ale acestora.