Curtea Europeană consideră că timpul petrecut pe drum de acasă spre serviciu și de la muncă spre casă ar trebui să fie considerat timp efectiv de muncă și acest lucru ar trebui să fie stabilit prin lege. Astfel, timpul pe care un angajat îl petrece pe drum va fi scăzut din programul de lucru.
Decizia Curții Europene de Justiție va fi aplicată în toate țările UE, dar va fi valabilă doar pentru muncitorii fără punct fix de lucru, cum sunt electricienii, instalatorii, reprezentanții de vânzări.
Munca lor presupune mai multe deplasări zilnice. Aplicarea deciziei CEJ presupune ca angajatorii să regândească programul angajaților și mai prevede ca prima și ultima deplasare să fie cât mai aproape de domiciliu. Un angajat fără punct fix de lucru ar trebui să muncească maximum 48 de ore pe săptămână, cu tot cu timpul petrecut pe drumul parcurs.
Decizia CEJ vine pentru siguranța și sănătatea angajaților și are la bază un caz din Spania, al companiei „Tyco”, o firmă de sisteme de securitate care și-a închis birourile regionale, iar angajații au fost obligați să parcurgă distanțe lungi pentru a ajunge la muncă.
Curtea apreciază că lucrătorii sunt la dispoziţia angajatorului în timpul acestor deplasări. Astfel, în cursul acestor deplasări, lucrătorii se conformează instrucțiunilor angajatorului, acesta având posibilitatea să schimbe ordinea clienţilor sau să anuleze ori să adauge o întâlnire. Pe durata necesară deplasării, care de cele mai multe ori nu poate fi redusă, lucrătorii nu pot, așadar, să dispună în mod liber de timpul lor şi nu se pot consacra propriilor interese.
Dacă un lucrător care nu are un loc de muncă fix îşi exercită funcţiile în cursul deplasării pe care o efectuează la sau de la un client, acest lucrător trebuie să fie
considerat, de asemenea, ca aflându-se la locul de muncă pe durata traseului.
Poziția juristului nostru
Cât de reală este această prevedere și dacă este necesar să fie implementată în Republica Moldova, ne spun sindicaliștii din Republica Moldova.
„Dacă ar fi să preluăm această normă și să o includem în legislația Republicii Moldova, trebuie să vedem care este situația la sindicatele de ramură, care țin de o astfel de activitate și unde nu există un post fix de lucru. În principiu, aceasta se rezumă doar la aceste categorii de salariați. Dacă la noi angajații nu sunt remunerați pe unitate de timp, ci pentru activitate în general, aceștia au un salariu fix, atunci problema nu există. Mă refer aici la angajații întreprinderilor furnizoare de energie electrică din Republica Moldova și de la altele care au salariați obligați să parcurgă distanțe lungi. Dacă la ei asta este reglementat printr-o convenție colectivă, dispare necesitatea de o reglementare în Codul muncii. Noi avem o astfel de prevedere la modul general, ce ține de remunerarea pe unitate de timp și doar urmează ca în contractele colective de muncă sau în convențiile colective la nivel de unitate sau de ramură să fie reglementată deja mai amănunțit anume care ore trebuie să fie considerate drept timp de muncă și care de odihnă sau pauză de masă”, a relevat, pentru „Vocea poporului”, Eugeniu Covrig, consultant superior în Departamentul juridic din cadrul CNSM.
Acesta ne-a spus că, din moment ce la noi nimeni nu a pus această problemă în discuție, atunci nu ne confruntăm cu ea. „Dacă ar fi fost o problemă, o puteam fixa, dar până acum nimeni nu a abordat-o. La întreprinderile care există astfel de salariați, probabil, este stipulat asta în contractele de muncă”, a conchis Eugeniu Covrig.
