Situația financiară critică a întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) continuă să genereze tensiuni sociale. Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și-a exprimat recent solidaritatea cu revendicările Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, care cere plata restanțelor salariale acumlate în perioada iulie-decembrie 2024, estimate la circa 190 de milioane de lei.
Problemele financiare ale CFM nu sunt o surpriză. După redeschiderea portului Odesa, în august 2022, fluxul de tranzit feroviar din Ucraina a scăzut semnificativ, reducând drastic veniturile întreprinderii moldovenești. Efectele acestei schimbări s-au resimțit rapid: salariile au început să întârzie, iar datoriile au crescut alarmant.
Potrivit liderului Federației Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan, situația actuală a devenit insuportabilă pentru angajații CFM. Conturile întreprinderii sunt blocate, iar infrastructura este în pragul colapsului.
„Este un cerc vicios din care nu putem ieși fără intervenția statului. Angajații noștri nu mai pot suporta aceste întârzieri salariale, iar protestele sunt inevitabile”, a declarat Zaporojan.
Mobilizare sindicală și negocieri tensionate
Comitetul Confederal al CNSM a discutat, în ședința de pe 30 ianuarie, despre criza CFM și a decis să susțină revendicările sindicatului feroviarilor. Următorul pas este aducerea subiectului pe agenda Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, care urmează să se întrunească în februarie.
În paralel, Federația Sindicală a Feroviarilor a anunțat două zile de proteste masive, pe 14 și 28februarie curent. Manifestațiile vor avea loc în fața Parlamentu-lui, Guvernului și Președinției, dar și în toate nodurile feroviare din țară.
„Vom ieși în stradă pentru a ne cere drepturile. Este inadmisibil ca mii de familii să fie lăsate fără salarii luni întregi”, a spus Ion Zaporojan.
Un colaps anunțat?
Problemele financiare ale CFM nu sunt noi. În 2020, întreprinderea a fost aproape de faliment, iar angajații au organizat proteste în mai multe raioane ale țării. Numărul salariaților a scăzut dramatic în ultimul deceniu, de la peste 10.000 în 2014 la doar 5.713 în 2023. Această reducere reflectă nu doar criza financiară, ci și lipsa unei strategii clare de redresare.
Federația Sindicală a Feroviarilor și conducerea CFM au elaborat un comunicat de presă comun, oferind detalii despre situația întreprinderii și cerând soluții urgente. Deocamdată, răspunsul autorităților rămâne incert.
Ce urmează?
Toate privirile sunt acum îndreptate către guvern, care trebuie să găsească soluții pentru evitarea unui colaps total al transportului feroviar. Fără intervenție rapidă, Republica Moldova riscă să piardă una dintre cele mai importante infrastructuri de transport, iar mii de angajați să rămână fără locuri de muncă.
Situația de la CFM este un test major pentru autorități: vor reuși acestea să găsească soluții concrete sau vor lăsa ca sistemul feroviar moldovenesc să se prăbușească? Toate sindicatele sunt alături de angajații de la căile ferate.