Registrul de reclamații în formă fizică va fi eliminat, iar termenul de reparare sau înlocuire a produselor va fi extins în anumite situații de la 14 la maximum 30 de zile. Prevederile se conțin în cel de-al patrulea pachet care urmărește excluderea barierelor administrative pentru agenții economici. Documentul a fost votat de Parlament în lectură finală.
La inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, vor fi modificate 12 acte normative.
Va fi eliminată obligativitatea instruirii periodice a conducătorilor de unități și a lucrătorilor desemnați pentru instruirea în domeniul sănătății și securității în muncă, care are loc o dată la trei ani, și va fi înlocuită cu instruirea pe viață.
Modificările legislative mai prevăd eliminarea termenului de valabilitate pentru foile de parcurs, excluderea extraselor în relațiile cu deținătorii rețelelor de utilități publice (gaze naturale, apă și canalizare, electricitate, energia termică) și asigurarea posibilității interacțiunii la distanță.
De asemenea, va fi introdusă și posibilitatea obținerii semnăturii electronice la distanță prin înregistrări video ale solicitantului, realizate prin servicii de identificare a persoanelor la distanță care implică verificarea cu un operator uman.