26 noiembrie 2022
Chisinau
Social

Ziua Internațională a Științei, umbrită și în acest an de lucruri triste

Loading
Social Ziua Internațională a Științei, umbrită și în acest an de lucruri triste
Ziua Internațională a Științei, umbrită și în acest an de lucruri triste
Vocea poporului

Proclamată la 2 noiembrie 2001 și celebrată pentru prima dată la 10 noiembrie 2002, sub egi­da Organizației Națiunilor Uni­te pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Ziua Inter-națională a Științei pentru Pace și Dezvoltare are drept scop să scoată în evidență rolul primor­dial al științei în dezvoltarea du­rabilă a întregii societăți, să pro­moveze solidaritatea națională și internațională și să atragă atenția asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul re­spectiv.

Republica Moldova se mândrește cu numeroși oameni de știință care au activat și activează cu succes și con­stituie elita științifică a țării, dar și cu acei care sunt la începutul muncii lor de cercetare.

 

Reforma care a provocat disensiuni

Dar sărbătoarea din acest an are și o umbră de tristețe, menționează Nadej­da Lavric, vicepreședintă a Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ).

„Reforma în domeniu a provocat discuții contradictorii în mediul acade­mic, deși scopul ei pare a fi nobil: de a dezvolta un învățământ superior com­petitiv și inovativ, aliniat rigorilor UE. Situația cercetătorilor în acest moment este una dificilă, fiindcă ei sunt angajați pe o perioadă determinată și nu sunt siguri care va fi soarta lor după 1 ianu­arie 2024. Reorganizarea instituțiilor a influențat și activitatea în continuare a organizațiilor sindicale. Îndemnul nos­tru adresat conducătorilor instituțiilor și președinților organizațiilor sindica­le, atât din instituțiile absorbante, cât și din cele absorbite, este, în primul rând, de a respecta drepturile legitime ale angajaților, membri de sindicat”, a menționat Nadejda Lavric.

Pe 10 noiembrie, de Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvol­tare, FSEȘ, cu susținerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a înmânat diplome și premii bănești unor oameni de știință, tineri cercetători din cadrul institutelor de cercetare și instituțiilor de învățământ superior din țară,  membri de sindicat. În total, 29 la număr.

Prezent la eveniment, președintele CNSM, Igor Zubcu, a apreciat rolul oa­menilor de știință și al activității lor de cercetare și și-a exprimat convingerea că doar prin unitate se pot depăși pro­blemele cu care aceștia se confruntă.

„Se spune că dreptul la sănătate este cel mai important din toate. Dar când ești sănătos, vrei să-ți realizezi și celelalte drepturi.  Prioritar trebuie să fie și dreptul la educație, la cultură. În zadar ești sănătos, dacă nu te încon­joară oameni educați, oameni de cul­tură. Împreună am dat dovadă de uni­tate când a fost cazul, am demonstrat că putem fi o voce puternică. Această voce nu trebuie să dispară, dar să o fa­cem auzită ori de câte ori este nevoie și pe toate platformele, să punem de­getul pe rană și doar cu forțe conjugate vom putea soluționa problemele”, a spus  Igor Zubcu.

 

Finanțare insuficientă

Oleg Chihai, președintele Sindica­tului „Știința”, consideră că o proble­mă este și finanțarea insuficientă a domeniului științei.

„Suntem în situația în care cercetă­torii trebuie să demonstreze la toată lumea că sunt utili. Și asta se întâmplă când peste tot, lumea academică este în vârful piramidei societății. În 2020, finanțarea domeniului s-a cifrat la 579 milioane de lei. În 2023, bugetul o să ajungă la 513 milioane de lei. La peni­tenciare am avut în 2020 o finanțare de 478 de milioane de lei, iar în 2023 va ajunge la peste un miliard de lei. Te întrebi ce este mai prestigios? Să fii un cercetător sau să fii un deținut, cu toate că toți au dreptul la o viață. Oare un cercetător nu are dreptul la o viață decentă, la un loc de muncă decent, după zeci de ani de pregătire?”, se în­treabă Oleg Chihai.

În anul 2021, în Republica Moldova activau 2920 de cercetători. Cercetă­torii tineri, de până la 35 de ani, con­stituie doar 19 la sută.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor