4 October 2024
Chisinau
Oficial

Viața și sănătatea angajatului, mai presus de orice

Loading
Oficial Viața și sănătatea angajatului, mai presus de orice
Viața și sănătatea angajatului, mai presus de orice
ism.gov.md

Declarația

Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova cu ocazia

Zilei internaționale a securității și sănătății în muncă – 28 aprilie 

Anual, la nivel internațional, actorii sociali marchează, la data de 28 aprilie, Ziua internațională a securității și sănătății în muncă – zi desemnată de Organizația Internațională a Muncii (OIM) pentru promovarea, cu o intensitate sporită, a tuturor aspectelor care se referă la asigurarea unui mediu de muncă sănătos, la  crearea unor condiții inofensive de muncă, precum și la prevenirea accidentelor de muncă, a bolilor profesionale și a deceselor legate de muncă.

Noi, sindicaliștii, marcăm la 28 aprilie și Ziua internațională a lucrătorilor decedați și răniți la locul de muncă, onorând memoria victimelor accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

În acest an suntem îndemnați de OIM să ne concentrăm activitățile pe consolidarea dialogului social în vederea dezvoltării unei culturi a securității și sănătății în muncă, fapt prevăzut de Convenția OIM nr. 187 privind cadrul de promovare a sănătății și securității în muncă din 2006, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 72/2009.

Astfel, convenția respectivă definește „cultura națională de sănătate și securitate în muncă” pretutindeni ca un drept al omului la un mediu de lucru sigur și sănătos, care este respectat la toate nivelurile, unde guvernele, angajatorii și lucrătorii participă activ la asigurarea unui mediu favorabil prin intermediul unui sistem de drepturi, responsabilități și obligații concrete și unde principiului de prevenire i se acordă cea mai mare prioritate.

Suplimentar, în anul acesta suntem chemați de Confederația Internațională a Sindicatelor să susținem promovarea dreptului la securitate și sănătate în muncă, un drept fundamental, în cadrul Conferinței anuale a Organizației Internaționale a Muncii.

Toate acestea sunt promovate, fiind fundamentate la nivel mondial pe o statistică foarte tragică: aproximativ 2,9 milioane de lucrători mor în fiecare an din cauza accidentelor și bolilor profesionale și cel puțin 402 milioane de persoane, anual,  sunt vătămate la locul de muncă.

În Republica Moldova, de asemenea statistica nu este îmbucurătoare: pe parcursul anului 2021, la Inspectoratul de Stat al Muncii au fost comunicate 627 de evenimente de accidentare a lucrătorilor în câmpul muncii, în urma cărora au avut de suferit 664 de persoane, dintre care 78 au decedat.

Pornind de la aceste cifre descurajatoare, considerăm că este necesar de a intensifica măsurile de prevenire și eliminare a factorilor care conduc la accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale și solicităm Parlamentului Republicii Moldova, președintelui țării, Guvernului și Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova să fie întreprinse următoarele acțiuni:

  • consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidentare la locul de muncă și îmbolnăvire profesională, prin acțiuni de coordonare, informare, conștientizare și îndrumare privind modul de aplicare a legislației din domeniul securității și sănătății în muncă;
  • elaborarea și adoptarea unui Program național în domeniul securității și sănătății în muncă;
  • promovarea dreptului la securitate și sănătate în muncă, un drept fundamental în cadrul Conferinței anuale a Organizației Internaționale a Muncii;
  • asigurarea, atât de către angajatori, cât și din bugetul de stat, a resurselor financiare necesare pentru evaluarea în unități a condițiilor de muncă, prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale, precum și asigurarea unor condiții inofensive de muncă;
  • elaborarea și punerea în aplicare a cadrului legal necesar pentru implementarea Convenției OIM nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională;
  • perfectarea cadrului legal în vederea asigurării funcționării Inspectoratului de Stat al Muncii în conformitate cu funcțiile și atribuțiile sale, vizate de convențiile OIM;
  • recunoașterea infectării cu Covid-19 drept boală profesională;
  • crearea și susținerea comitetelor pentru securitate și sănătate în muncă;
  • perfecționarea și îmbunătățirea sistemelor de asigurări și asistență socială;
  • promovarea Convenției colective (nivel național) privind sporurile de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
  • examinarea anuală a situației privind securitatea și sănătatea în muncă la ședințele Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

În final, reiterăm că viața omului este de neprețuit! Chemăm factorii de decizie să fie fermi în realizarea solicitărilor noastre – fapt care va conduce la reducerea accidentelor de muncă și la salvarea de vieți omenești!

Chișinău,

28 aprilie 2022

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand