26 aprilie 2024
Chisinau
Social

Vârsta de pensionare pentru angajații MAI rămâne aceeași

Loading
Social Vârsta de pensionare pentru angajații MAI rămâne aceeași
Vârsta de pensionare pentru angajații MAI rămâne aceeași
Vocea poporuuli

Discuțiile unor politicieni despre nece­sitatea modificării vârstei de pensionare a funcţionarilor publici cu statut speci­al şi al militarilor au generat mai multe reacții contradictorii în societate.

Președintele Asociației Femeilor din Poliție, Cristina Schimbov, a scris pe rețelele de socializare că, înainte de a lua o astfel de decizie, trebuie să înțelegi în ce condiții muncesc oamenii legii. Mai mult decât atât, Schimbov se întreabă dacă actuala guvernare cunoaște care este speranța de viață a unui polițist.

„În timp ce și așa există un deficit de angajați profesioniști, când oamenii de rând au sărbători și zile de odihnă, iar angajații structurilor de forță nu le au, când în zilele „bune” deja la 7 ești la muncă, iar seara niciodată nu știi când vei pleca aca­să… Însă pe hârtie oficial și în Codul muncii sunt prevăzute „40 de ore pe săptămână”. Cred că doar cei care au început de „jos”, și nu din fotolii moi, o să înțeleagă că nu poa­te fi vorba de egalitate aici”, a menționat Cristina Schimbov.

 

Sindicatele s-au autosesizat

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” s-a autosesizat şi a solicitat  întrevederi cu oficialii din comisiile parla­mentare de specialitate.

Mihail Laşcu, preşedintele Federației „SINDLEX”, și Angela Otean, președinta Sindicatului „Demnitate”, au avut o între­vedere cu deputatul Dan Perciun, preşe­dintele Comisiei protecţie socială, sănă­tate şi familie. Pe agenda discuţiilor  au fost incluse chestiuni ce ţin de protecţia social-economică şi de muncă a  funcţio­narilor publici cu statut special şi a milita­rilor. Evident, a fost abordată  şi discutată informaţia referitoare la schimbarea vâr­stei de pensionare.

Deputatul Dan Perciun a menționat că a fost o interpretare greșită și că nu există temei pentru îngrijorare pentru sindica­te. „Scopul  guvernării este de a identifi­ca măsuri şi oportunităţi de soluţionare a lipsei acute de personal în organele de forţă prin motivarea acestora de a servi instituţional cât mai mulți ani şi a fi remu­nerat conform aportului şi profesionalis­mului”, a menționat alesul poporului.

Faptul că nu există nici o inițiativă legis­lativă legată de mărirea vârstei de pensi­onare a angajaților din cadrul MAI a fost confirmat și de către ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco. „Îi informez pe toți colegii mei din Ministerul Afacerilor Inter­ne că orice inițiativă legislativă va trece printr-un proces intern de consultări, iar pentru a fi luată o decizie sub acest as­pect, un rol foarte important îl vor avea – așa cum este și firesc – opiniile angajaților MAI. Evitați informarea din alte surse care ar putea afecta direct angajații ministeru­lui”, a mai declarat Ana Revenco.

 

Salarizarea, problemă dureroasă

Liderii sindicali Mihail Laşcu și Angela Otean au discutat cu deputatul Dan Per­ciun și despre problema salarizării, discre­panţa salarială pe funcţii analogice în dife­rite instituţii de forţă, neplata muncii peste program şi pentru cumul ș. a.

Cele două părți au convenit asupra identificării unor posibilităţi legislative şi financiare pentru a acoperi necesităţile in­vocate și continuarea discuțiilor pe aceas­tă temă în viitorul apropiat.

O temă aparte a fost discuția pe margi­nea moratoriului asupra funcţiilor publice,   sindicatele optând pentru ridicarea aces­tuia şi asigurarea funcţiilor respective cu surse salariale, ceea ce ar da posibilitatea angajării personalului, dar şi achitarea cu­mulului funcţiei.

Pandemia în plină evoluţie şi munca funcţionarilor publici cu statut special în această perioadă dificilă cu risc sanitar spo­rit a servit drept temei pentru solicitarea repetată a sindicatului „Demnitate” pentru achitarea  sporului de 100% de risc sanitar. Deputatul Dan Perciun a asigurat sindica­tele de disponibilitatea de a identifica şi întreprinde măsuri reale de îmbunătăţire a situaţiei pe domeniul protecţiei sociale a funcționarilor publici cu statut special.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand