Biblioteca raională „Antonie Plămădeală” este una din cele mai vechi instituții din orașul Hîncești. În 2016, această instituție va împlini 110 ani. Titlul i-a fost conferit datorită faptului că Înalt Preasfințitul Antonie Plămădeală este originar din raionul Hîncești, satul Stolniceni. „Ne mândrim și încercăm să facem lucruri demne de această mare personalitate”, a declarat Valentina Cotorobai, specialist la Direcția cultură, responsabilă de activitățile bibliotecilor din raion.
Biblioteca raională nu are un sediu propriu, ci închiriază spații în cadrul unei grădinițe din centrul raional. Aceasta, potrivit angajaților, este cea mai mare problemă în momentul de față. Ne-am aflat recent într-o vizită în raionul Hîncești și bibliotecarele ne-au vorbit pe șleau despre dificultățile cu care se confruntă, dar și despre lucrurile frumoase realizate în cadrul instituției.
Faptul că suntem cu chirie ne îngreuiază activitățile noastre, fiindcă aceste încăperi sunt adaptate la o instituție preșcolară, nu avem săli mari. Cu atât mai mult, suntem bombardați de către primăria orașului Hîncești, care ne roagă frumos să eliberăm aceste spații chiar pe timp de iarnă. Sperăm să găsească o soluție Consiliul raional și ca aniversarea de 110 ani să o sărbătorim în casa noastră”, a menționat Valentina Cotorobai, care este și președinte-le Consiliului raional teritorial al lucrătorilor din cultură.
Sperăm să găsească o soluție Consiliul raional și ca aniversarea de 110 ani să o sărbătorim în casa noastră |
Valeriu Condratiuc, vicepreșe-dinte al raionului Hîncești, ne-a spus că știe de această problemă și de faptul că primăria cere ca biblioteca să evacueze spațiile de la grădiniță, dar ne-a dat asigurări că această instituție nu va ajunge în drum. „Planificăm să mutăm biblioteca în Palatul Manuc Bey, evident, după restaurare. Până atunci însă vom găsi o soluție, chiar și temporară”, a dat asigurări Valeriu Condratiuc.
Alte vremuri, alte probleme
„Ne bucurăm că avem căldură, curent electric”, a menționat una dintre bibliotecarele mai vechi, care nu poate uita perioada în care stăteau la serviciu îmbrăcate în paltoane, iar cerneala îngheța în călimări. Aceeași problemă de ani de zile sunt salariile mici. Ultima majorare s-a făcut în luna octombrie, dar leul s-a devalorizat foarte rapid și multe bibliotecare trăiesc la limita sărăciei.
Larisa Suleimanov, bibliograf, lucrează în această instituție de 31 de ani. Dânsa ne-a vorbit despre bolile profesionale ale bibliotecarilor (bronșita, artroza, alergiile). Pentru lucrul în condiții nocive, ele primesc lunar câte 140 de lei, nu le sunt însă recunoscute bolile pe care le-au dobândit de-a lungul anilor lucrând la bibliotecă. „Nu e înregistrată boala profesională. Iată, în Olanda, în Suedia, acestea sunt boli profesionale, la noi însă nu. Toată lumea e sănătoasă”, a spus ironic Larisa Suleimanov.
Maria Palamarciuc, bibliotecară la secția copii, și-a amintit cu recunoștință despre ajutorul financiar primit anul trecut din partea sindicatelor, când a avut probleme grave de sănătate.
Sindicatul din cultură își protejează membrii
Fiind mereu printre cărți, bibliotecarele sunt femei educate, se susțin una pe alta atunci când e nevoie. Mariana Pascari luc-rează la bibliotecă de trei luni. Recunoaște că o reține aici colectivul foarte unit.
Fiind întrebate ce așteptări au de la sindicate, bibliotecarele au menționat recunoașterea bolilor profesionale, majorarea salariilor și mai multe bilete la tratament. Ana Cimpoieșu, președintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Hîncești, le-a vorbit bibliotecarelor despre centrul de sănătate al CNSM și cum să ajungă să fie investigate de medicii de acolo, menționând că Oleg Budza, președintele CNSM, a promis că în curând procedura va fi simplificată. „Sindicatul din cultură își protejează membrii. Ei beneficiază de zile în plus la concediu, spor la salariu pentru muncă în condiții nocive ș.a., lucruri prevăzute în Contractul colectiv de muncă”.
Ana Neaga, lider sindical în cadrul bibliotecii raionale, ne-a spus că cel mai des colegii săi se adresează la sindicate după ajutoare materiale și bilete de tratament. „Sindicatul, bineînțeles, pledează pentru o majorare de salarii, pentru crearea unor condiții de muncă mai bune, dar și activitățile care se fac în comun cu sindicatele au menirea de a solidariza și de a apropia oamenii. Activitățile cultural–sportive au o importanță mare”, intervine Cimpoieșu. Ana Neagu confirmă acest lucru: „Ne gândim și la sănătatea spirituală. Organizăm excursii, mergem la mănăstiri. Am fost la teatru, copiii merg la tabără. Din posibilitățile mici pe care le avem, încercăm să profităm, să ne facem viața mai frumoasă. Anul trecut, am participat la spartachiadă și am ocupat locul doi, la volei”.
O altfel de bibliotecă
Mândria bibliotecii este sala multimedia, dotată cu computere în cadrul proiectului „Novateca”. În anul acesta, au fost echipate 22 de biblioteci din raion, biblioteca raională devenind centru informațional pentru acestea.
„Avem servicii pentru romi, copiii învață limba engleză. Vin la noi, sunt încadrați în diverse activități culturale. Este o familie de romi cu cinci copii. Vin toți aici cu plăcere. Avem cercul „Mâini dibace”. Anul trecut am participat la un concurs în cadrul proiectului „Novateca”. Am luat premiul mare pentru cel mai atractiv stand. Am participat și la un concurs foto. Fotografia noastră a fost premiată. Atitudinea omului față de bibliotecă se schimbă, fiindcă văd că aici se fac și altfel de lucruri”, a declarat Tatiana Neaga, biblio-tecara care îi învață pe copii lim-ba engleză. Nu are material didactic în engleză, îl face singură, doar să-i molipsească pe copii de dragostea pe care o are ea față de limba lui Shakespeare.