16 august 2022
Chisinau
Social

Tot mai mulți tineri pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun

Loading
Social Tot mai mulți tineri pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun
Tot mai mulți tineri pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun
Vocea poporului

Republica Moldova are tot mai puţini tineri, în plus, populația îmbătrânește în mod accelerat. Sunt datele Biroului Național de Statisti­că (BNS), potrivit căruia tinerii re­prezintă doar 26% din totalul po­pulaţiei. 50,6% dintre aceştia sunt bărbaţi şi 49,4% – femei. Recent, a fost marcată Ziua Internațională a Tineretului, zi în care BNS a prezen­tat cele mai recente date despre ti­nerii din țară.

Potrivit datelor statistice, în ultimii pa­tru ani, numărul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani a scăzut cu 10% sau cu peste 18 mii de persoane, iar cel al persoa­nelor între 20 şi 24 de ani s-a micşorat cu 31% sau cu 64 de mii de persoane. Şi nu­mărul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 29 ani a scăzut cu aproape 24 la sută sau cu peste 53 de mii, iar cel al persoanelor între 30 şi 34 de ani s-a diminuat cu 6,7% sau cu 15 mii de persoane.

 

Patru dintre 10 tineri sunt încadrați în câmpul muncii, iar 6 dintre 10 sunt inactivi

 

Conform rezultatelor Anchetei Forței de Muncă, doar 4 dintre 10 tineri cu vârsta cu­prinsă între 15 şi 34 de ani sunt încadraţi în câmpul muncii. Rata şomajului în rândul tinerilor este mai mare faţă de media din Republica Moldova, fiind de 5,1%, faţă de 3,8 la sută, cât e media naţională. Mai mult de jumătate dintre tinerii şomeri sunt băr­baţi – 57,4%, iar două treimi dintre aceştia locuiesc în mediul urban – 65%.

În acelaşi timp, fiecare a șaptea per­soană tânără angajată în câmpul muncii a declarat că ar dori să-şi schimbe serviciul pe motiv că nu este satisfăcută de nivelul remunerării.

„Alegem să mergem peste hotare, pen­tru că aici nu avem posibilități de dezvol­tare. Tinerii nu sunt motivați să rămână la muncă în țară. Știm cu toții că salariul unui tânăr specialist este foarte mic, or noi avem nevoie de bani să ne dezvoltăm, să ne facem o carieră. Mai mult, atunci când avem diploma la mână și putem să ne angajăm, peste tot se cere experiență de muncă. Unde să o faci dacă nimeni nu te angajează fără experiență? Toate astea ne determină să plecăm din țară în căutarea unui trai mai bun”, ne spune Gabriel Mun­teanu, student la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale.

 

Ziua tineretului, marcată și de sindicaliști

Recent, de Ziua Internațională a Ti­neretului 2021, Comitetul de Tineret al Asociației Sindicale Internaționale din Alimentație, Agricultură, Hoteluri, Re­staurante, Catering, Tutun (IUF), a cărui membru este și Federația Sindicatelor „Moldsindcoopcomerț”, s-a întrunit în­tr-un webinar cu genericul: „Societatea post-Covid: care este viziunea noastră despre viitorul nostru?”. Participanții au discutat despre lipsa forței de muncă în locurile cu salarii reduse, majoritatea că­rora se bazează frecvent pe forța de mun­că a lucrătorilor tineri și a migranților, modul în care lucrătorii se pot organiza și combate vulnerabilitățile provocate de pandemie în economia internaționala și lanțurile de aprovizionare, tacticile și metodele folosite de sindicate pentru a cere protecția sănătății și a securității angajaților, creșterea salariilor și asigura­rea condițiilor de muncă mai bune, dar și alte teme de actualitate.

Pe parcursul anului 2020, Comisia de Tineret a Confederației Naționale a Sin­dicatelor din Moldova (CNSM) a lansat o serie de proiecte care au avut în vizor pro­blemele tinerilor din Republica Moldova, având totodată și o importantă contribuție la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030, în spe­cial a celui de-al 8 ODD – „Muncă Decentă și Creștere Economică”.

În cadrul unui atelier de lucru cu tinerii, președintele Comisiei de Tineret al CNSM, Alexei Pianîh, a comunicat faptul că este în proces de implementare un proiect care vizează includerea într-o rețea a 15 localități din Moldova, care vor desemna reprezentanții lor să participe la eveni­mentul internațional „Excel Scout 2022”. La el vor participa tineri din diferite sta­te ale lumii, reuniți în țara noastră pentru a face schimb de experiență, iar Comisia de Tineret a CNSM va fi partener oficial al Asociației Naționale a Scouților din Mol­dova la acest eveniment.

„Excel Scout 2022” va contribui la o mai bună pregătire a tinerilor la provocă­rile actuale în domeniul sănătății publice, aducându-și totodată aportul la crearea unor deprinderi și abilități în rândul tine­rilor, capabile să le faciliteze procesul de adaptare la eventuale situații de criză, de genul celei pandemice, prin sporirea ca­racterului de implicare civică a tinerilor în depășirea unor astfel de situații.

„Pentru moment, tinerii din Republi­ca Moldova nu au suficientă motivație pentru a se implica în activități civice sau de voluntariat. Prin proiectele pe care le implementăm, împreună cu partene­rii noștri de la alte organizații din țară și din străinătate, ne dorim să schimbăm modul de gândire al tinerii generații și să dezvoltăm spiritul civic. Tinerii trebu­ie să înțeleagă că totul e în mâinile lor”, a subliniat liderul Comisiei de Tineret a CNSM.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor