29 martie 2024
Chisinau
Social

Suportul OIM pentru țara noastră va fi centrat pe angajarea tinerilor

Loading
Social Suportul OIM pentru țara noastră va fi centrat pe angajarea tinerilor
Suportul OIM pentru țara noastră va fi centrat pe angajarea tinerilor
sindicate.md

Cooperarea bilaterală în dome­niul muncii decente, consoli­darea parteneriatului social și aspecte privind implementarea Programului de țară privind munca decentă au fost subiecte­le discutate, luni, 5 septembrie, în cadrul unei întrevederi din­tre conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), înalți ofi­ciali de la Biroul Organizației Internaționale a Muncii pentru Activitățile Lucrătorilor pentru Europa și Asia Centrală (ILO-ACTRAV), și Simon Sprin­gett, coordonator rezident al ONU în R. Moldova.

Igor Zubcu, președintele CNSM, a mulțumit coordonatorului rezi­dent al ONU în Moldova, Simon Springett, pentru asistența ofe­rită țării noastre prin intermediul mai multor proiecte care vizează promovarea și dezvoltarea dialo­gului social, apărarea drepturilor salariaților, incluziunea socială, eforturile partenerilor sociali în domeniul muncii decente.

Liderul sindical s-a referit la intențiile CNSM de a adera la Confederația Europeană a Sindi­catelor și a subliniat că sindicate­le monitorizează în permanență cum sunt respectate drepturile în domeniul muncii, în conformitate cu standardele internaționale și Convențiile OIM, și a vorbit despre rolul sindicatelor în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederii, Ma­ria Helena Andre, directoarea ILO-ACTRAV, care se află într-o vi­zită de lucru în Republica Moldo­va în perioada 5-7 septembrie, a subliniat că Moldova se confruntă cu provocări legate de pandemia Covid-19, criza refugiaților din Ucraina, cu criza economică. În această perioadă complicată, sin­dicatele s-au implicat în atenuarea acestor crize având un rol-cheie. Înaltul oficial de la ILO-ACTRAV a precizat că sunt necesare efor­turi consolidate din partea par­tenerilor sociali, a organismelor internaționale, pentru a dezvolta dialogul social.

La rândul său, Simon Springett, coordonator rezident al ONU în Moldova, a îndemnat partene­rii sociali din Republica Moldova să-și unească forțele pentru a re­stabili economia țării și a asigura dezvoltarea socială. Springett a menționat că ONU Moldova im­plementează planuri de răspuns la crizele cu care se confruntă Republica Moldova în domeniul sănătății și protecției populației, susținerea autorităților în procesul de redresare economică, dezvolta­rea parteneriatului social la toate nivelurile.

De asemenea, părțile au dis­cutat despre implementarea Pro­gramului de țară privind munca decentă pentru anii 2021-2024. Potrivit Programului, în următorii patru ani, suportul OIM pentru R. Moldova va fi centrat pe crearea de locuri de muncă și angajarea ti­nerilor, condiții de muncă sigure, respect pentru dreptul la muncă și un dialog social mai bun.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand