5 iulie 2024
Chisinau
Social

Specialişti şi experţi în salarizarea muncii s-au pronunţat asupra lacunelor legislative în domeniu

Loading
Social Specialişti şi experţi în salarizarea muncii s-au pronunţat asupra lacunelor legislative în domeniu
Specialişti şi experţi în salarizarea muncii s-au pronunţat asupra lacunelor legislative în domeniu
greva

Foto: vocea.md

Confederaţia Naţională a Sin­dicatelor din Moldova, în co­laborare cu Institutul Muncii, a dat startul unui studiu asu­pra plăţii muncii în Republi­ca Moldova. În acest context, recent, la Institutul Muncii a fost organizat un atelier de lucru cu participarea specia­liştilor şi a experţilor în mate­rie de salarizare a muncii, din mediul sindical, cel academic şi de stat.

 

Actualitatea studiului este deter­minată de interesul şi obligaţiunea CNSM de a răspunde multiplelor interpelări de la lucrători şi angaja­tori cu privire la caracterul distruc­tiv al alin. (4), art. 14 din Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002, care, indirect, facilitează fenome­nul achitării salariilor „în plic”. De asemenea, CNSM este interesată de ridicarea calităţii argumentelor cu privire la plata muncii, aduse de partenerii sociali în procesul consultărilor şi negocierilor colec­tive, de unificarea, dar şi de apro­fundarea înţelegerii categoriilor şi abordărilor generale şi specifice cu privire la plata muncii.

Participanţii la atelier au susţi­nut propunerea CNSM de modi­ficare a alin. (4), art. 14 din Legea salarizării din 2002, în vederea substituirii cuvintelor „cuantum lunar total al salariului unui an­gajat” cu sintagma „salariul tarifar pentru categoria I de calificare la nivel de ramură sau de unitate”, pentru a se asigura respectarea art. 4 din aceeaşi lege şi a contribui la diminuarea fenomenului achită­rii salariilor „în plic”.

 

CNSM: o atitudine responsabilă, profesionistă

 

Prin acţiunile sale, CNSM vrea să dovedească o atitudine respon­sabilă, profesionistă şi susţinută atât de membrii de sindicat, cât şi de comunităţile academice şi cele ale societăţii civile faţă de proble­mele legate de dezvoltarea sisteme­lor de salarizare în R. Moldova.

În cadrul atelierului, au fost identificate şi alte probleme în do­meniul salarizării, specifice pentru sectorul bugetar şi cel real al eco­nomiei naţionale, precum şi pentru unele ramuri, cum ar fi agricultura, sănătatea, educaţia şi ştiinţa, servi­cii publice etc.

 

g_cnsm

E nevoie de voinţă politică şi presiune socială, precum și de instrumente de punere în funcţiune a legislației

 

În ultimă instanţă, s-a constatat că, pentru dezvoltarea şi perfecţio­narea politicilor salariale, în con­textul liberalizării pieţei muncii din Republica Moldova, pe fundalul ni­velului scăzut al plăţii muncii, ten­dinţei angajatorilor de a subaprecia costul forţei de muncă, dar şi scă­derii culturii muncii, a capacităţii de negociere a lucrătorilor, deteri­orării sentimentului de încredere şi solidaritate, e nevoie atât de voinţă politică şi presiune socială, cât şi de organizarea unor capacităţi de ela­borare a mecanismelor şi instru­mentelor de punere în funcţiune a cadrului legislativ (indicatori şi cri­terii de evaluare a performanţelor, sisteme de organizare şi normare a muncii, sisteme de formare conti­nuă la locul de muncă, sisteme de motivare a muncii etc.).

În concluzie, menţionăm că sa­lariul este o categorie economică legată, în primul rând, de produc­tivitatea muncii, dar şi o categorie socială, care asigură securitatea so­cială a populaţiei. Sindicatele tre­buie să opereze între aceste două paradigme, asigurând prin consul­tări şi negocieri colective garanţii minime decente şi echitabile în domeniul salarizării, dar şi să con­tribuie la crearea condiţiilor pen­tru dezvoltarea capitalului uman şi creşterea ponderii cheltuielilor pentru retribuirea muncii în preţul de cost al mărfurilor şi serviciilor.

 

Liliana POSȚAN,

dr. responsabil cercetări, Institutul Muncii

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand