1 October 2024
Chisinau
Social

Lideri sindicali din cultură, instruiți cum să apere drepturile salariaților

Loading
Social Lideri sindicali din cultură, instruiți cum să apere drepturile salariaților
Lideri sindicali din cultură, instruiți cum să apere drepturile salariaților
facebook.com

Mai mulți președinți ai organizațiilor sindicale primare au participat recent la un semi­nar de instruire cu genericul: „Sindicatul pentru noi, NOI pentru sindicat”, organizat de Federația Sindicatelor Lucrăto­rilor din Cultură, în cooperare cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și In­stitutul Muncii.

În debutul activității, participanții au fost salutați de către Ni­colae Garaz, președintele FSLC, și Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM. Cei doi lideri sindicali au menționat importanța mișcării sindicale în apărarea drepturilor salariaților și au apreciat munca liderilor sindicali din ramura culturii în promovarea mesajului sin­dical și consolidarea instituției sin­dicale.

În contextul Zilei Sindicalistu­lui, președinții care s-au remarcat prin activitate meritorie și devota­ment în consolidarea sindicatului de branșă, dar și în dezvoltarea mișcării sindicale din țară, au fost distinși cu Diploma de merit a CNSM și cu Diploma de mențiune a FSLC.

La seminar au mai participat Eugeniu Covrig, șef al Departa­mentului juridic al CNSM, Ana Moldovanu, consilier superior în Departamentul protecție social-economică din cadrul CNSM. Ei au prezentat participanților la seminar informații utile în activitățile de apărare a drepturilor și intereselor social-economice, colective și indi­viduale ale membrilor de sindicat.

Președinții organizațiilor sin­dicale din ramura culturii au pri­mit „Ghidul liderului organizației sindicale primare”, elaborat de specialiști ai CNSM. Cartea cuprin­de informații cu privire la drep­turile sindicale și dreptul muncii, parteneriat social, protecție social-economică, securitate și sănătate la locul de muncă, management sindical, activitate financiară.

În cadrul activității de instruire, au fost abordate mai multe su­biecte, cum ar fi: rolul sindicatelor în societate și în unitatea econo­mică, baza legislativă a activității centrelor și organizațiilor sindicale, contribuția sindicatelor la protecția social-economică a membrilor de sindicat, rolul liderului sindical în promovarea imaginii sindicatelor.

De asemenea, participanții la activitate au avut posibilitatea să discute, cu reprezentanți ai CNSM și ai Federației Sindicatelor Lucră­torilor din Cultură, despre activi­tatea și prioritățile sindicatelor, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, despre mecanisme­le de dezvoltare a parteneriatului social și negocierile colective la nivel teritorial, despre modificări­le recente ale legislației în dome­niul protecției social-economice, despre unele probleme cu care se confruntă partenerii sociali la nivel ramural și teritorial.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand