Munca nedeclarată nu este doar o problemă economică, ci pune în pericol și drepturile fundamentale ale angajaților, cum ar fi dreptul la pensie, la concedii sociale, accesul la servicii medicale, compensații în caz de accidente de muncă și alte beneficii esențiale.
În luna mai, Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat controale la 189 de companii, descoperind cazuri de muncă nedeclarată la 30 dintre acestea. În total, 140 de persoane au fost depistate lucrând la negru, fapt care subliniază necesitatea continuării eforturilor de asigurare a respectării legislației muncii și protecției drepturilor angajaților.
„În primele cinci luni ale acestui an, am identificat și formalizat mai multe persoane fără contract de muncă decât în ultimii ani la un loc. Intensificăm eforturile noastre.
Mulțumesc colegilor de la Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) pentru aceste rezultate inițiale. Reformele dau roade, muncim!”, a declarat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
„Ministerul Muncii a inițiat o reformă în acest domeniu vizând combaterea muncii nedeclarate, care a început încă la sfârșitul anului 2022. Au existat niște modificări legislative privind sancționarea muncii nedeclarate, dar și situațiile în care inspectorii de muncă pot iniția controale. A fost introdus un temei nou, acela în care noi putem interveni atunci când sunt indicii și informații cu privire la munca nedeclarată. Am înnoit și echipa de teren, a celor care merg la controale, care sunt motivați. A crescut și nivelul de salarizare al acestor inspectori. Am încercat să fim și mai eficienți în vederea identificării cazurilor de muncă nedeclarată. Am preferat să insistăm pe formalizarea acestor contracte de muncă, nu pe sancțiuni. Angajatorul are un termen să ajusteze situația neconformă, dar cred că vom începe să aplicăm și amenzi. Sigur că vom începe cu acei angajatori la care aceste aspecte se repetă, sau cu acei angajatori care, urmare a unui control, nu doresc să se conformeze și nu au avut nici o schimbare”, a spus, pentru ziarul „Vocea poporului”, Cătălin Țacu, șeful ISM.
Pentru a combate acest fenomen, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat, în noiembrie 2023, Campania de monitorizare a muncii nedeclarate, care a avut un impact semnificativ. De la începutul campaniei, au fost identificate 751 de persoane care lucrau fără contracte de muncă, dintre care 348 au fost legalizate. Controalele se bazează pe companiile cu risc mai înalt de neconformitate, pentru a fi redusă presiunea pe angajatorii care se conformează. Principalele domenii vizate de controale sunt: comerț/HoReCa; construcții; instituții private de educație, agricultură, transport etc. Iar în vara anului 2022, ministerul de resort a dat start campaniei „Trecem pe alb”, la care s-a alăturat și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
Potrivit datelor oficiale, fiecare a patra persoană angajată activează ilegal, adică nu are contract de muncă și primește salariul „în plic”. Anual, munca nedeclarată generează pagube de circa 15 miliarde de lei la bugetul public.