4 October 2024
Chisinau
Social

Situația la zi: progres în politică, regres pe piața muncii

Loading
Social Situația la zi: progres în politică, regres pe piața muncii
Situația la zi: progres în politică, regres pe piața muncii
Vocea poporului

Nivelul egalității de gen în Republi­ca Moldova a înregistrat o creștere mai proeminentă, comparativ cu anii precedenți. Cel puțin, asta arată datele Indexului Egalității de Gen, făcut public zilele trecute de către Centrul Partene­riat pentru Dezvoltare (CPD).

Potrivit sursei citate, aceasta se datorea­ză, în mod covârșitor, reformelor din do­meniul politic. Datorită sistemului de cotă dublă (cota de reprezentare de 40% și pre­vederi de plasare pe liste), a sporit conside­rabil numărul de femei în legislativ, în 2021 fiind înregistrat cel mai mare număr de de­putate alese din istoria Moldovei – 40,6% din totalul deputaților. În 2020, ponderea femeilor deputate constituia doar 25%. Acest fapt a determinat o creștere semni­ficativă a nivelului egalității de gen în do­meniul politic, scorul acumulat fiind cu 14 puncte mai mare, comparativ cu anul 2020 (61 față de 47).

 

Inegalități semnificative

Regres semnificativ, însă, potrivit analizei, a fost înregistrat pe piața muncii. De altfel, acesta este domeniul cu cele mai importan­te inegalități între femei și bărbați. Acestea se regăsesc într-o pondere mult mai mică pe piața muncii, comparativ cu bărbații. Rata de ocupare a femeilor scade drastic odată cu apariția copiilor, ceea ce deno­tă insuficiența unei infrastructuri sociale și politici publice orientate spre necesitățile femeilor și ale familiilor în general. Rata de ocupare a femeilor cu copii este cu 20% mai mică decât a celor fără copii.

„Inegalitățile pe piața muncii s-au am­plificat considerabil în perioada pandemică. O bună parte dintre femei au pierdut locul de muncă sau au intrat în șomaj tehnic, în timp ce altele s-au confruntat cu o reducere a numărului de ore lucrate. Aceste aspecte, în mod evident, au avut implicații semnifi­cative asupra securității lor financiare”, se precizează în analiză.

 

Mai puține stereotipuri

Stereotipurile și percepțiile cu privire la participarea femeilor și a bărbaților, de ase­menea, s-au atenuat în anul trecut. Spre exemplu, în anul 2009, peste 30 la sută din­tre cetățeni considerau că femeile sunt mai puțin capabile și nu pot ocupa funcții de conducere, iar în anul 2021 această ponde­re a scăzut la 12%. Cele mai mari schimbări se atestă în percepțiile cu privire la repre­zentarea bărbaților în funcții decizionale.

„Această tendință este valabilă și pentru toate stereotipurile legate de rolurile de în­grijire sau rolurile tradiționale ale bărbaților. Deși tendința este una constant pozitivă, în 2021 a crescut ușor ponderea populației care consideră că rolurile de îngrijire a fami­liei și gospodăriei trebuie să fie asumate de către femei, acesta fiind și un efect al crizei pandemice, care a amplificat necesitățile de îngrijire”, se mai arată în analiza.

 

Mai instruite, dar cu salarii mai mici

Potrivit datelor Biroului Național de Sta­tistică (BNS), în Republica Moldova, majori­tatea studenților din universități sunt femei – 59%.  Conform datelor Anchetei Forței de Muncă, femeile cu vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani au un nivel de instruire mai înalt comparativ cu cel al bărbaților. Date­le BNS arată că bărbații părăsesc sistemul educațional mai devreme comparativ cu femeile, în favoarea intrării pe piața forței de muncă.

În același timp, femeile câștigă în medie cu 14% mai puțin decât bărbații. Câștigul salarial mediu lunar brut al femeilor în anul 2020 a fost de puțin peste șapte mii de lei, iar al bărbaților – peste 8500 de lei. Cele mai mari discrepanțe între câștigurile femeilor și cele ale bărbaților sunt în activități financia­re, informații și comunicații, precum și în să­nătate și asistența socială. Femeile lucrează preponderent în sectorul serviciilor – 57,4% și se regăsesc mai puțin în sectorul agricol – 37,2 la sută și industrie – 47,5%.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand