În conformitate cu planul de activitate al Consiliului raional Hâncești al FSEȘ, miercuri, am desfășurat seminarul pentru liderii sindicali din instituțiile de învățământ cu genericul: „Protecția socială a membrilor de sindicat. Sindromul burnout în rândul cadrelor didactice”.
Am îmbinat aceste subiecte pentru o activitate de formare, pornind de la situația că, implicându-ne în calitate de organizație sindicală în diminuarea stresului la locul de muncă, de fapt, asigurăm o protecție a angajaților împotriva arderii profesionale.
În calitate de formator am avut-o pe Valentina Tonu, șefa Direcției Învățământ Hâncești, care a explicat cu multă meticulozitate cauzele și consecințele sindromului burnout (epuizării profesionale), totodată implicând liderii sindicali în găsirea unor soluții pentru a reduce acest fenomen în rândul cadrelor didactice din școli și grădinițe.
Subsemnata, în calitate de formator, am reactualizat cunoștințele participanților la seminar cu privire la protecția socială a membrilor de sindicat prin intermediul Convenției Colective și a Contractelor colective de muncă.
Ana CIMPOIEȘU, președintele CR Hâncești al FSEȘ