
Foto: arhivă personală
În perioada 12-14 septembrie curent, pe teritoriul Taberei de odihnă „Pro Sănătatea” s-a desfăşurat Spartachiada lucrătorilor din raionul Ungheni, ediţia anului 2014, care a devenit o tradiţie pentru Consiliul Raional Ungheni şi Consiliul interramural al sindicatelor. Această activitate demonstrează că numai cu participarea mai multor angajaţi din diferite ramuri se pot obţine succese în consolidarea membrilor de sindicat.
La eveniment au participat FNSAA „Agroindsind”, „SindASP, „Business-sind”, Asociaţia „Frontiera”, angajaţi MAI, lucrători din telecomunicaţii, cultură, industria chimică şi resurse energetice ş.a.
Participanţii la spartachiadă au fost salutaţi de Iurie Toma, preşedintele Consiliului Raional Ungheni, Iulia Pancu şi Petru Langa, vicepreşedinți ai rai-onului Ungheni.
Cei mai buni au fost distinși cu diplome de onoare, cupe şi medalii.
În programul competiţiilor sportive au fost incluse probe precum: minifotbal, tenis de masă, şah, joc de dame, volei, tragerea otgonului. Seara, evenimentul a continuat cu cântece, dansuri etc.
În urma evaluării prestaţiei sportivilor, locul I a fost conferit echipei Biroului Vamal Ungheni, locul II – Primăriei Costuleni, locul III – Primăriei Ungheni. Principalul trofeu, berbecul, a fost cucerit de către Radu Cojocaru, colaborator al Biroului Vamal Ungheni. Iar cocoşul a fost câştigat de Ion Lazăr de la Şcoala sportivă Ungheni.
De menţionat că echipa Biroului Vamal Ungheni (femei) s-a plasat pe locul I, la probele de volei şi tragerea otgonului, iar echipa Primăriei Ungheni (femei) – pe locul III. Asemenea evenimente demonstrează existenţa spiritului sindical de solidaritate şi fraternitate între sindicaliști.