18 aprilie 2024
Chisinau
Social

Și transportul public din țară este afectat serios de criza care nu are frână  

Loading
Social Și transportul public din țară este afectat serios de criza care nu are frână  
Și transportul public din țară este afectat serios de criza care nu are frână  
Vocea poporului

Consecințele pandemiei sunt resim-țite în mai toate ramurile economiei naționale. „Vocea poporului” a abor­dat în permanență acest fenomen negativ al noului coronavirus. Este vorba, îndeosebi, de astfel de domenii importante, cum ar fi învățământul, ocrotirea sănătății, HoReCa, turis­mul. În rândurile de mai jos dorim să ne oprim și la domeniul transpor­turilor.

Astfel, Biroul Național de Statistică (BNS) menționează o scădere cu 75,6% a traficului în transportul aerian de pasageri, de circa 46% – în cel rutier. Au existat perioade când aeroportul internațional Chișinău era închis în totalitate. Nici în ziua de astăzi nu putem spune că acesta funcționează normal, în timp ce sunt zile când aeroportul primește numai două avi­oane. Sunt pierderi enorme.

De asemenea, este cunoscut faptul că și Calea Ferată din Moldova a înre-gistrat pierderi importante, de 38%, din cauza reducerii fluxului de pasageri. După ce au fost sistate cursele interur-bane ale trenurilor de călători din cauza crizei de la CFM, putem spune că tran-sportul feroviar a fost trecut pe linie moartă.

Singurul transport care mai funcționează este transportul rutier de pasageri, care a atestat anul trecut o cotă maximă, de 97,6% din totalul transporturilor de pa­sageri. Acesta a predominat în raport cu transportul feroviar și cel aerian, cărora le-a revenit doar 1,3% și, respectiv, 0,7%.

Potrivit BNS, totuși, în 2020 au fost transportați cu 46,1% mai puţini pasageri cu mijloacele de transport public decât în anul 2019, iar parcursul acestora a con­stituit 2.434,7 mln. pasageri/km, fiind în descreştere cu 59,2% comparativ cu anul 2019.

Însă au fost menționate creșteri la trans­portul fluvial de pasageri (+56,1%), care, având o pondere neesențială (circa 0,4%), nu a influențat tendința generală.

Circa 54,2 mln. de pasageri au fost transportaţi cu autobuze şi microbuze în anul 2020, adică cu 45,8% mai puțini în raport cu anul 2019. Ponderea pasageri­lor transportați cu autobuze şi microbuze în numărul total de pasageri transportaţi în municipiul Chişinău a constituit 53,6%, în regiunile de dezvoltare Centru – 20,3%, Nord – 15,2%, Sud – 8,6% și UTA Găgăuzia – 2,3%.

Totodată, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au trans­portat 16,5 mln. de tone de mărfuri, vo­lum inferior celui înregistrat în anul 2019 cu 12,5%, conform Biroului Național de Statistică. Parcursul mărfurilor a constituit 4.635,2 mln. tone/km, adică cu 6,3% infe­rior din puținul transport de mărfuri care se efectuează în țară, comparativ cu anul 2019.

Cu toate acestea, mijloacele de trans­port rutier rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (88,1% din totalul exporturilor), după care urmea­ză transportul maritim (6,9%), feroviar (2,9%), aerian (2,0 %) și expedierile poștale (0,1%).

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand