Sfatul economistului. Legea este obligatorie pentru toți, indiferent de tipul de proprietate

La întreprinderea noastră nu este respectată Legea Salari­zării și Hotărârea Guvernului nr. 165/2010 privind implemen­tarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real și alte garanții minime în domeniul salarizării. Spuneți, vă rog, ce pârghii putem folosi pentru a sancționa conducerea pentru încălcarea respectivă și a ne face dreptate?
Nina M., Cahul

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

Conform Legii Salarizării, nr. 847/2002, cuantumul minim ga­rantat al salariului în sectorul real este valoarea minimă obligatorie a retribuției muncii, garantată de că­tre stat pentru munca prestată de salariați în sectorul real.

Statul reglementează retribuirea muncii salariaților din unități, indi­ferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, prin stabilirea cuantumului minim ga­rantat al salariului în sectorul real.

Totodată, conform legii respec­tive, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real servește drept bază pentru diferențierea salariilor de funcție/salariilor tari­fare în raport cu calificarea, gra­dul de pregătire profesională şi de competență al salariatului, precum şi cu gradul de răspundere pe care îl implică funcțiile/lucrările execu­tate şi cu complexitatea lor.

Începând cu 1 mai 2019, cuan­tumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizaţii, instituţii cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, în continuare – unităţi) a fost stabilit în mărime de 16,42 lei pe oră sau 2775 de lei pe lună, cal­culat pentru un program complet de lucru, în medie de 169 de ore pe lună.

Astfel, dacă luăm salariul minim al unui muncitor cu calificare supe­rioară, acesta nu poate fi mai mic decât 3885 de lei (2775 lei x 1,4).

E de menționat că formele şi condițiile de salarizare, precum şi mărimea salariilor în unitățile cu autonomie financiară se stabilesc prin negocieri colective sau, după caz, individuale, între angajatori (persoane juridice sau fizice) şi salariați sau reprezentanți ai aces­tora, în funcție de posibilitățile financiare ale angajatorilor, şi se fixează în contractele colective de muncă, iar în cazul în care aceste contracte lipsesc – în contractele individuale de muncă.

Deci, salariatul are dreptul la retribuirea muncii sale în confor­mitate cu legislația în domeniul salarizării şi cu contractul colectiv de muncă, în baza contractului in­dividual de muncă.

Codul Contravențional, art. 55, alineatul (3), litera b) prevede că în­călcarea legislației muncii, manifes­tată prin stabilirea şi achitarea unui salariu sub nivelul minim garantat de stat sau stabilit prin contractul colectiv/convenția de muncă se sancționează cu amendă de la 70 la 120 de unități convenționale, aplicată persoanei fizice, cu amen­dă de la 150 la 240 de unități convenționale aplicată persoa­nei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 260 la 400 de unități convenționale aplicată persoaneijuridice. Mărimea unei unități con-venționale constituie 50 de lei.