28 October 2024
Chisinau
Social

Sfatul avocatului. Privarea dreptului de a conduce mijloace de transport

Loading
Social Sfatul avocatului. Privarea dreptului de a conduce mijloace de transport
Sfatul avocatului. Privarea dreptului de a conduce mijloace de transport
publika.md

Pentru încălcarea Regulamentului Circulaţiei Rutie­re, am fost privat de dreptul de a conduce automobilul. De fapt, eu nici nu ştiam că pentru o astfel de încăl­care urmează consecinţe atât de grave, dar acest fapt nu m-a salvat. În ce cazuri este prevăzută privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport?
Valeriu B., Soroca

 

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

 

Legea prevede drept pe­deapsă privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept pen­tru mai multe încălcări. Există răspundere contravenţională şi penală.

Răspunderea contravenţio­nală survine pentru încălcarea prevederilor Codului contraven­ţional, şi anume pentru comite­rea contravenţiilor în domeniul circulaţiei rutiere: exploatarea vehiculelor echipate cu dispo­zitive speciale de semnalizare luminoasă şi/sau sonoră fără autorizație; conducerea unui vehicul cu un număr de înmatri­culare fals sau neatribuit aces­tuia de autoritatea competentă; conducerea vehiculului de către o persoană în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege; predarea cu bună ştiin­ţă a conducerii vehiculului către o persoană care este în stare de ebrietate; traversarea de către conducătorul de vehicul a liniei de cale ferată în afara pasajului de nivel; nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezidenţi­ale sau pietonale, fapt ce a ge­nerat o situaţie de accident de circulaţie; nerespectarea indica­toarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de tre­cere, a altor reguli de circulaţie rutieră care a generat o situaţie de accident de circulaţie; neîn­deplinirea de către conducăto­rul de vehicul a indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul; încălcarea, de către conducătorul de vehicul, a prevederilor Regulamentului circulației rutiere, săvârşită prin comportament agresiv; părăsi­rea de către persoana implica­tă în accident rutier a locului în care s-a produs accidentul ce s-a soldat cu deteriorarea neîn­semnată a vehiculelor, a încăr­căturilor, a drumurilor, a instala­ţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri ori cu cauzarea de vătămări corporale neînsem­nate victimei, cu excepția acci­dentului rutier documentat prin procedura de constatare amia­bilă a accidentului; participarea conducătorilor de vehicule la deplasarea neautorizată în grup (cu excepţia coloanelor oficia­le) pe drumurile publice care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie.

Conducătorului de vehicul declarat vinovat de săvârşirea contravenţiei, odată cu apli­carea sancţiunii principale, i se aplică un număr de puncte de penalizare ca sancţiune comple­mentară. Dacă aplicarea sancţi­unii conduce la acumularea a 15 puncte de penalizare, agentul constatator remite cauza con­travenţională spre examinare în instanţa de judecată com­petentă, care, odată cu sancţi­unea principală şi cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la şase luni la un an ca sanc­ţiune complementară.

Răspunderea penală survine pentru încălcarea prevederilor Codului penal, şi anume pentru încălcarea regulilor de securita­te a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălca­re ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie sau gravă a integrităţii corporale sau a să­nătăţii ori decesul; conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefi­ante, precum şi pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcool­scopică, de la examenul medi­cal în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

Anularea dreptului de a con­duce mijloace de transport se aplică doar ca pedeapsă pena­lă.

Privarea de dreptul de a con­duce mijloace de transport sau anularea acestui drept constă în interzicerea conducerii oricărui tip de mijloc de transport pe drumurile publice. Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la unul la cinci ani. Anularea dreptului de a condu­ce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de jude­cată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere, în modul stabilit de lege.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand