Sfatul avocatului. Moştenirea. Noţiuni generale

Părinţii mei au decedat, mama mai demult, tata – re­cent. Din auzite, ştiam că este un termen de șase luni din ziua decesului pentru întocmirea actelor de moştenire. Am mers la notar, dar acesta mi-a spus că s-a schimbat legea şi mi-a cerut un set de documente, inclusiv de la fraţii mei care locuiesc în altă ţară, şi că nu mai există termenul de șase luni de care ştiam. Care sunt prevederile legii noi şi ce trebuie să fac?
С. Marinescu, or. Străşeni

 

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

 

Într-adevăr, Codul civil a fost modificat considerabil, inclusiv instituţia moştenirii, ale cărei principii de bază s-au schimbat, fiind excluse cele care au fost aplicate mai multe decenii la rând.

Potrivit legii modificate, moștenirea este transmiterea patri­moniului (masa succesorală) care a aparținut unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lă­sat moștenirea) către una sau mai multe persoane (moștenitori). Dacă sunt mai mulţi succesori, asupra cotei din masa succe­sorală a fiecărui comoștenitor (cotă succesorală) se aplică re­gulile cu privire la moștenire. Moștenitorul dobândește drep­turile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoa­na defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta, cu excepţiile prevăzute de lege.

Moștenirea are loc în temeiul legii și/sau conform testamentu­lui. În măsura în care cel care a lăsat moștenirea nu a dispus alt­ceva prin testament, moștenirea trece la moștenitorii legali.

Moștenirea se deschide la momentul decesului celui care a lăsat moștenirea, fie că este fizic constatat, fie că este decla­rat prin hotărâre judecătorească definitivă.

Locul deschiderii moștenirii este locul unde cel care a lăsat moștenirea își avea reședința obișnuită în momentul decesu­lui, iar dacă această reședință obișnuită nu este cunoscută, locul de aflare a bunurilor sau a părții principale a acestora ca valoare.

Orice persoană care pretin­de că este moştenitor trebuie să deţină capacitate succesora­lă. Capacitatea succesorală este aptitudinea unei persoane de a moșteni. Orice persoană care are capacitate de folosință are și capacitate succesorală. Pot fi moștenitori doar persoanele fizice care sunt în viață la mo­mentul deschiderii moștenirii sau persoanele juridice care există la momentul deschiderii moștenirii.

Copilul născut viu după des­chiderea moștenirii se consi­deră că are capacitate succe­sorală la momentul deschiderii moștenirii dacă a fost conceput înainte de momentul deschiderii moștenirii.

O persoană este exclusă de la moștenire în următoarele ca­zuri: dacă l-a omorât pe cel care a lăsat moștenirea sau a săvârșit o tentativă de a-l omorî; dacă intenționat și ilegal l-a împiedi­cat pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau să revoce o dispoziție testamentară; dacă prin dol (fraudă) sau violență l-a determinat pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau să revoce o dispoziție testamen­tară; dacă în mod intenționat și ilegal a ascuns, a alterat, a dis­trus sau a falsificat o dispoziție testamentară a celui care a lăsat moștenirea.

Părintele care a fost decă­zut din drepturile părintești în privința copilului nu poate fi moștenitor legal al acelui copil.

Lipsirea de dreptul de moș-tenire a persoanei nedemne se face prin anularea dobândirii moștenirii de către aceasta. Se poate cere anularea dobândirii moștenirii numai după deschi­derea moștenirii.

Termenul de prescripție al acțiunii în anulare este de un an, dar acțiunea în anulare nu poate fi înaintată după expirarea termenului de trei ani de la data deschiderii moștenirii.

Are dreptul să introducă ac-țiunea în anulare a dobândirii moștenirii pentru nedemnita­te orice persoană în avantajul căreia poate servi înlăturarea moștenitorului nedemn, chiar dacă avantajul va surveni numai după înlăturarea altei persoane.

Prin acțiunea în anulare se cere declararea moștenitorului ca fiind nedemn. Consecințele anulării survin din momentul în care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.

Moștenitorul nu este nedemn dacă cel care a lăsat moștenirea, cunoscând cauza de nedemnita­te, a întocmit un testament sau nu a modificat testamentul, deși a avut posibilitatea să o facă.

În locul moștenitorului ne­demn vin la moștenire cei care ar fi moștenit dacă moștenitorul nedemn era decedat la data des­chiderii moștenirii. Succesorul decade din dreptul la moștenire dacă: decedează înainte de data deschiderii moștenirii; este ne­demn de a moșteni; este dez-moștenit prin dispoziție testa­mentară; renunță la moștenire.

Deci, moştenirea este legală sau testamentară. Devoluțiunea legală a moștenirii are loc în măsura în care nu există un tes­tament valabil. Dacă testamen­tul se referă doar la o parte din masa succesorală, devoluțiunea celeilalte părți a masei succeso­rale are loc conform moștenirii legale.

Legea determină pentru moştenirea legală clasele de moștenitori care sunt chemate să culeagă moștenirea numai câte una, începând cu clasa în­tâi.

Fac parte din clasa întâi de moștenitori legali descendenții defunctului. Descendentul care

este în viață la momentul des­chiderii moștenirii îi exclu­de de la moștenire pe ceilalți descendenți care se află în relații de rudenie cu defunctul prin intermediul celui dintâi. Locul descendentului decedat la mo­mentul deschiderii moștenirii îl ocupă descendenții acestuia (reprezentarea succesorală).

Copiii defunctului moștenesc în cote succesorale egale. În cazul reprezentării succesorale, copiii care înlocuiesc părintele decedat moștenesc în cote ega­le cota succesorală la care ar fi avut dreptul părintele decedat.

Fac parte din clasa a doua de moștenitori legali părinții de­functului și descendenții acesto­ra. Dacă la momentul deschide­rii moștenirii părinții defunctului sunt în viață, moștenesc numai ei, în cote succesorale egale.

Dacă la momentul deschi­derii moștenirii nu este în viață unul dintre părinții defunctului, în locul părintelui celui dece­dat sunt chemați la moștenire descendenții lui în conformita­te cu regulile aplicabile pentru moștenitorii de clasa întâi. În cazul în care părintele dece­dat nu are descendenți, unic moștenitor devine părintele supraviețuitor.

Fac parte din clasa a treia de moștenitori legali bunicii și bu­nicile defunctului și descendenții acestora. Dacă la momentul deschiderii moștenirii bunicul și bunica sunt în viață, moștenesc numai ei, în cote succesorale egale. Dacă la momentul des­chiderii moștenirii unul dintre bunici dintr-o pereche nu este în viață, locul bunicului (buni­cii) decedat(e) este ocupat de descendenții acestuia.

Fac parte din clasa a patra de moștenitori legali străbunicii de­functului și descendenții aces­tora. Dacă la momentul deschi­derii moștenirii străbunicul și/sau străbunica sunt în viață, moștenesc numai ei. Dacă sunt mai mulți, ei moștenesc în cote succesorale egale, indiferent de faptul dacă aparțin aceleiași linii sau liniilor diferite.

Fac parte din clasa a cincea de moștenitori legali strămoșii mai îndepărtați ai defunctului și descendenții acestora.

Persoana care este moștenitor de clasa întâi, a doua sau a treia concomitent pe linii diferite de rudenie primește cota succeso­rală care îi revine în baza fiecărei rudenii. Fiecare cotă se conside­ră o cotă succesorală distinctă.

Soțul supraviețuitor este moștenitor legal și, în concurs cu clasa întâi de moștenitori, are dreptul la 1/4 din masa succe­sorală, indiferent de numărul descendenților. În concurs cu clasa a doua de moștenitori sau cu bunicii, soțul supraviețuitor are dreptul la 1/2 din masa suc­cesorală, indiferent de numărul moștenitorilor.

Stabilirea cotei succesorale a soțului supraviețuitor se face cu preferință față de stabilirea cote­lor succesorale ale moștenitorilor cu care acesta concurează. În lipsa moștenitorilor de clasa în­tâi și a doua și dacă bunicii nu sunt în viață sau dacă aceștia au fost decăzuți din dreptul la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.

Soțul supraviețuitor este ex­clus de la moștenire dacă, la data deschiderii moștenirii, cel care a lăsat moștenirea a depus o acțiune de divorț sau dacă căsătoria este declarată nulă prin hotărâre judecătorească. Dreptul la întreținere al soțului supraviețuitor rămâne neatins.

În cazul în care defunctul nu are rude și nici soț supraviețuitor sau aceștia nu pot moșteni din anumite motive, moștenitor le­gal este statul.

Deci, în lipsa testamentu­lui, se aplică moştenirea legală după principiile şi prevederile expuse mai sus.

Moştenirea testamentară este atunci când persoana în tim­pul vieţii desemnează succesorii printr-un act unilateral, personal și revocabil – testamentul. Întoc­mirea testamentului se face doar personal de către testator. Per­soana fizică poate testa odată cu atingerea vârstei de 16 ani.

Testatorul poate dezmoșteni prin testament rudele și/sau soțul fără a desemna un moștenitor. Dreptul la rezervă succesorală ră­mâne neafectat.

Testamentul poate fi redactat de către testator personal (tes­tament olograf) sau, la cererea acestuia, de către notar ori de către persoanele abilitate cu au­tentificarea testamentului (tes­tament autentic). Testamentul redactat de către notar sau per­soanele abilitate cu asemenea funcții trebuie să exprime mani­festarea de voință a testatorului și să fie semnat de testator numai după ce acesta a luat cunoștință de conținutul testamentului.

Dacă testatorul nu poate sem­na testamentul, atunci, la solicita­rea lui, testamentul va fi semnat, în prezența a doi martori, de o altă persoană a cărei identitate se stabilește de către notar. În testament se vor indica motivul nesemnării de către testator a testamentului, numele, prenu­mele, domiciliul persoanei care a semnat testamentul, precum și actul de identitate al acesteia. Persoana care asistă în calitate de martor și persoana care este avantajată prin testament nu pot semna testamentul în numele testatorului.

În cazul testamentului olograf, testatorul întocmeşte în mod per­sonal testamentul prin declarație scrisă și subsemnată de el. Aces­ta trebuie să menționeze în tes­tament data (ziua, luna și anul) în care l-a scris. Semnătura va conține prenumele și numele de familie ale testatorului.

Testamentul autentic este tes­tamentul autentificat de notar. Testamentul se întocmește de un notar în baza declarației verbale a testatorului în fața notarului sau în baza unui text predat notarului de către testator, cu declarația că acesta este testamentul său. Tes­tamentele cetățenilor Republicii Moldova care se află în străinăta­te, de asemenea, pot fi autentifi­cate de către reprezentantul mi­siunii diplomatice sau al oficiului consular.

Totodată, sunt și testamente privilegiate întocmite în situații speciale: testamentele persoa­nelor aflate pentru tratament la spitale, la alte instituții curativ-profilactice, în sanatorii sau care locuiesc în instituțiile de protecție socială, autentificate de către medicii-șefi, de adjuncții lor pe probleme medicale sau de me­dici de gardă ai acestor spitale, instituții curativ-profilactice, sa­natorii, precum și de directorii, medicii-șefi sau adjuncții lor ai instituțiilor de protecție socia­lă; testamentele militarilor și ale membrilor familiilor militarilor, autentificate de către coman-danții acestor unități; testamen­tele persoanelor aflate în detenție, autentificate de către șefii penitenciarelor sau adjuncții lor; testamentele persoanelor aflate la bordul navelor, autentificate de către comandanții acestor nave; testamentele autentificate de se­cretarii consiliilor locale în con-dițiile legii.

Testatorul poate întocmi testa­mentul privilegiat doar dacă exis­tă temeri că el va deceda înainte de a putea întocmi testamentul în fața unui notar. Autentificarea testamentului se face în prezența a doi martori, care vor semna tex­tul scris.

Persoana care se află într-un pericol iminent sau care, din mo­tive excepționale, este izolată în așa fel încât întocmirea unui tes­tament în fața unui notar nu este posibilă sau este dificilă, poate în­tocmi testamentul prin declarație verbală în prezența a trei martori.

Persoana abilitată cu autenti­ficarea testamentului, martorii și persoanele care semnează testa­mentul nu au dreptul să divulge informațiile privind conținutul testamentului până la data des­chiderii moștenirii.

Testamentul întocmit trebu­ie să fie luat la păstrare, la cere­rea testatorului, de către notarul competent, eliberându-i-se testa­torului o dovadă de depunere.

În cazul în care notarul are dovezi suficiente despre decesul testatorului, el stabilește un ter­men pentru deschiderea testa­mentului pe care îl are la păstrare. La termenul stabilit sunt chemați moștenitorii legali ai testatorului, precum și celelalte persoane care au un interes legitim, cărora li se citește și li se prezintă testamen­tul.