Sfatul avocatului. Declararea nulităţii căsătoriei

În ce cazuri poate fi declarată o căsătorie ca fiind nulă?

Ion M., mun. Chişinău

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

O căsătorie poate fi recu­noscută nulă doar în baza ho­tărârii judecătoreşti. Poate fi declarată nulă de către instanţa judecătorească căsătoria care a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art. 11, 13, 14 sau 15 din Codul familiei sau care a fost încheiată când soţii sau unul dintre ei nu a avut inten­ţia de a crea o familie (căsătorie fictivă).

Căsătoria recunoscută nulă se consideră nevalabilă din momentul încheierii acesteia. Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de trei zile de la data când hotă­rârea privind declararea nulită­ţii căsătoriei a rămas definitivă, o copie a acesteia organului de stare civilă din raza teritorială a instanţei judecătoreşti.

Dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îl au urmă­toarele persoane:

• soţul minor, părinţii lui (tutorii) sau autoritatea tutelară locală, dacă căsătoria a fost în­cheiată de o persoană care nu a atins vârsta matrimonială şi această vârstă nu a fost redusă în modul stabilit. După atinge­rea de către soţul minor a vâr­stei de 18 ani, dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îi aparţine numai lui;
• soţul ale cărui drepturi au fost încălcate prin încheierea căsătoriei;
• soţul care nu a ştiut des­pre existenţa impedimentelor la căsătorie, tutorele soţului în privinţa căruia s-a instituit mă­sura de ocrotire judiciară sub forma tutelei, soţul din căsă­toria precedentă nedesfăcută, alte persoane ale căror drepturi şi interese au fost lezate în urma căsătoriei încheiate cu încălca­rea prevederilor legii, precum şi autoritatea tutelară locală, în cazurile menţionate mai sus;
• soţul de bună-credinţă, în cazul în care a fost încheiată o căsătorie fictivă.

Examinarea cererii privind declararea nulităţii căsători­ei încheiate cu un minor care nu a atins vârsta matrimonială sau a căsătoriei încheiate între persoane dintre care cel puţin în privința uneia este instituită o măsură de ocrotire judiciară (ocrotire provizorie, curatelă sau tutelă), are loc cu participa­rea obligatorie a reprezentan­tului autorităţii tutelare locale.

Instanţa judecătorească este în drept să respingă cererea de declarare a nulităţii căsătoriei în cazurile când aceasta a fost în­cheiată de către un minor care nu a atins vârsta matrimonială, dacă aceasta o cer interesele minorului sau dacă nu există acordul lui pentru încetarea că­sătoriei.

Căsătoria fictivă nu poate fi declarată nulă dacă, la momen­tul examinării cauzei, persoane­le care au încheiat această căsă­torie au creat deja o familie.

Căsătoria nu poate fi decla­rată nulă după desfacerea ei, cu excepţia cazurilor când a fost încheiată între rude a căror căsătorie este interzisă sau de către o persoană care, la mo­mentul înregistrării căsătoriei, se afla într-o altă căsătorie.

În caz de recunoaştere a nulităţii căsătoriei, Oficiul de stare civilă anulează actul de căsătorie. Dacă, în procesul de judecată, circumstanţele care împiedică încheierea căsătoriei sunt înlăturate, aceasta poate fi recunoscută, de către instanţa judecătorească, ca fiind valabilă din momentul înlăturării impe­dimentelor în cauză.

Căsătoria declarată nulă de către instanţa judecătorească se consideră ca atare din ziua încheierii ei şi nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între soţi, cu excepţiile prevăzute de lege. Bunurile procurate în comun de către persoanele a căror căsă­torie a fost declarată nulă apar­ţin acestora cu drept de propri­etate în diviziune, iar contractul matrimonial se consideră nul.

În cazul în care căsătoria este declarată nulă, instanţa judecătorească este în drept, la cererea soţului de bună-credin­ţă, să-l oblige pe celălalt soţ la plata pensiei de întreţinere, să aplice regimul legal al bunuri­lor soţilor, la împărţirea bunu­rilor dobândite în comun până la declararea nulităţii căsătoriei, precum şi să recunoască valabil, total sau parţial, contractul ma­trimonial. Soţul de bună-cre­dinţă este în drept să ceară, în modul stabilit de legislaţia civi­lă, repararea prejudiciului moral şi material cauzat.

Soţul care şi-a schimbat nu­mele la încheierea căsătoriei, luând numele celuilalt soţ, în cazul recunoaşterii nulităţii că­sătoriei, are dreptul să-şi men­ţină acest nume, dacă în hotă­rârea instanţei de judecată de recunoaştere a nulităţii căsăto­riei este dispusă expres această acţiune.

Declararea nulităţii căsătoriei nu afectează drepturile copiilor născuţi din această căsătorie.