Semnarea Acordului de Asociere cu UE şi creşterea economică de 4,7% au fost incluse în Top 5 succese economice în anul 2014, realizat de Centrul Analitic Independent „Expert–Grup”, relatează MOLDPRES.
La capitolul Top 5 succese economice în 2014 Republica Moldova se poate lăuda cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, care va aduce relații economice și politice mai aprofundate, reforme structurale și asistență financiară de cel puțin 500 de milioane de euro în următorii trei ani. Semnarea Acordului de Asociere a venit „la pachet” cu eliminarea regimului de vize pentru moldoveni, care a adus beneficii lesne de înțeles, constată economiştii de la Centrul Analitic Independent.
Potrivit acestora, creșterea de 4,7 la sută în primele trei trimestre ale lui 2014 merită remarcată ca un succes economic, venind pe fondul conjuncturii regionale dificile și al bazei înalte de comparație (în 2013, PIB-ul a crescut cu 9,4%). De asemenea, „în 2014 au fost făcuți primii pași spre o securitate energetică, prin lansarea gazoductului Iași–Ungheni, iar adoptarea noului Cod al Educației vine să crească relevanța studiilor la cerințele economiei naționale”.
La capitolul top 5 eșecuri economice în 2014, „Expert–Grup” menționează deteriorarea relațiilor cu Rusia, care a decis să adopte măsuri punitive, ca urmare a semnării Acordului de Asociere; tranzacțiile dubioase din sistemul bancar, care au subminat încrederea populației în bănci, dar și eșecul privind implementarea recomandărilor Programului de evaluare a sectorului financiar elaborat de FMI. În plus, condițiile economice dificile interne și externe au dus la diminuarea stocului de investiții străine directe, iar alegerile parlamentare au „adus” tot mai multe măsuri populiste în detrimentul reformelor structurale.