Membrii Comisiei de Tineret a Federației Sindicatelor din Comunicații (FSCM) s-au întrunit recent în incinta Institutului Muncii în cadrul unui seminar de instruire.
Activitatea a fost deschisă de către președinta FSCM, Elizaveta Iurcu, care le-a adus un mesaj de felicitare tinerilor sindicaliști cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului, urându-le succes, realizări grandioase, entuziasm și, ca întotdeauna, să fie auziți. Liderul sindical a adus la cunoștință agenda evenimentului și a menționat că subiectele seminarului au fost selectate conform cerințelor membrilor Comisiei de Tineret.
Maria Șargu, președinta Comisiei de Tineret a FSCM, a mulțumit membrilor comisiei pentru implicare și dăruire și a venit cu un îndemn către participanți, să se implice plenar în activitățile propuse.
Primul subiect abordat în cadrul seminarului a fost „Securitatea socială a tinerilor la locul de muncă“, relatat de Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică al CNSM. Tinerii au fost familiarizați cu diverse aspecte din legislație, precum ar fi garanțiile acordate tinerilor la angajare în câmpul muncii, particularitățile muncii tinerilor de până la 18 ani, concediile persoanelor cu responsabilități în familie, concediile suplimentare plătite pe motive familiale etc.
Un alt subiect la fel de important pentru tineri, „Jurisdicția muncii: Managementul conflictelor la locul de muncă”, a fost discutat de către formatorul Sergiu Suru-ceanu, jurist, vicepreședinte al Federației Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”.
Tinerii au fost instruiți cu privire la supravegherea și controlul respectării legislației muncii, managementul conflictelor la locul de muncă, procedura de conciliere, greva, etapele conflictului colectiv. Pentru a însuși mai bine materialul prezentat, tinerii au fost antrenați în două grupe și au studiat cazurile de gestionare a conflictelor la locul de muncă, propuse de formator. În urma examinării situațiilor, participanții au identificat problema, au determinat care sunt drepturile și responsabilitățile angajatorului și cele ale angajatului și au propus soluții de gestionare constructivă a conflictelor de muncă.
La final de activitate, tinerii sindicaliști au organizat un flashmob în contextul motivării tinerilor din Republica Moldova, prezentând diverse sloganuri: „Fii campionul tinereții tale! Implică-te local și schimbă lucrurile global! Viitorul depinde de noi! Mai uniți, mai puternici!” etc.
În scopul aprecierii implicării tinerilor în activitate, președinta FSCM a înmânat certificate de participare și i-a îndemnat să continue să facă lucruri frumoase și să fie activi în acțiune.
Jana ȘVEȚ, consilier pentru securitatea muncii și protecția socială la FSCM