Școala Sindicală din Moldova (ȘSM), ediția 2020-2021, și-a desfășurat activitatea, în ciuda pandemiei. Astfel, cea de-a VIII-a ediție a Școlii Sindicale din Moldova, proiect educațional de formare sindicală implementat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), prin intermediul Institutului Muncii,s-a desfășurat într-un altfel de format.
Spre deosebire de edițiile anterioare, din patru sesiuni planificate inițial, s-a realizat o sesiune offline, la Institutul Muncii, în februarie 2020, și două sesiuni online prin intermediul platformei ZOOM. Recent, au fost evaluate rezultatele implementării proiectului de către cursanți, de către organizatori și președinți ai centrelor sindicale național–ramurale.
Fortificarea unei noi generații de lideri sindicali
Astfel, la finalul proiectului au ajuns 19 dintre cei 28 de participanți înscriși. Termenele și formele de desfășurare ale proiectului, adaptate situației pandemice, au fost respectate. Totodată, au fost realizate obiectivele generale ale proiectului – formabilii au căpătat cunoștințe noi în domeniile vizate; au dezvoltat competențe și abilități necesare managerului sindical; și-au consolidat capacitatea de a comunica, acționa și negocia.
Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, deși acest proiect, care este unul de importanță majoră pentru mișcarea sindicală, s-a desfășurat în contextul pandemiei de coronavirus, lipsind participanții de posibilitatea de a interacționa față în față, cursanții au reușit să acumuleze cunoștințele necesare, rolul principal al proiectului fiind dezvoltarea abilităților membrilor de sindicat și fortificarea unei noi generații de lideri sindicali.
Având în vedere situația actuală, au fost anulate vizitele de informare la organizațiile sindicale primare și a fost modificată modalitatea de evaluare a formabililor prin prisma proiectelor individuale sau de grup, a testelor de evaluare, din cauza imposibilității de realizare în această perioadă a proiectelor, relevă Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM.
În procesul de instruire au fost antrenaţi formatori sindicali naţionali, externi și experți pe domenii, modul de formare fiind interactiv, axat pe dezvoltarea capacităţilor creative şi organizatorice ale membrilor de sindicat.
În cadrul acestei ediții, cursanții au fost familiarizați cu politicile CNSM în domeniul securității şi sănătății în muncă, bazele juridice și bunele practici în domeniul politicilor social-economice, modalităţi de organizare a proceselor de comunicare în sindicat, rolul și activitatea structurilor de tineret și de femei în sindicate, au aflat detalii despre strategiile de activitate ale ITUC/PERC și ale altor structuri sindicale internaționale, precum și au acumulat cunoștințe noi în domeniul promovării imaginii sindicatelor în mediul online și prin intermediul instituțiilor mass-media.
Un salariat informat este protejat și nu poate fi manipulate
CNSM a început implementarea Școlii Sindicale din Moldova în anul 2012. Primele patru ediții ale proiectului au fost organizate în cooperare cu organizaţia nonguvernamentală Weltumspannend arbeiten (WUSA) din cadrul Federaţiei Sindicatelor din Austria (OGB), Agenţia pentru Dezvoltare Austriacă (ADA), Friedrich Ebert Stiftung (FES) şi desfăşurată după modelul austriac al Școlii Sindicale. Din 2012 până în prezent, 141 de reprezentanți de la 18 centre sindicale național–ramurale au fost certificați ca absolvenți ai ȘSM. În urma cunoștințelor acumulate, aceștia au reușit să avanseze în funcții sindicale și să participe la procese decizionale la nivel de unitate economică și de ramură.