Australia este ţara cu cel mai mare salariu minim din lume, rezultă dintr-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Au fost luate în calcul 27 de ţări care au legi ce stabilesc un salariu minim la nivel naţional.
Astfel, în Australia, angajaţii cu salariul minim, cu vârsta de peste 21 de ani, obţin 15,96 dolari australieni pe oră. După taxe şi alte deduceri, rămân cu echivalentul a 9,54 dolari americani. Conform datelor OCDE ce reflectă situaţia la nivelul anului 2014, lista celor 10 ţări cu cel mai bun salariu minim din lume, calculat la oră, arată în felul următor:
1. Australia – $9,54;
2. Luxemburg – $9,24;
3. Belgia – $8,57;
4. Irlanda – $8,46;
5. Franţa– $8,24;
6. Olanda – $ 8,2;
7. Noua Zeelanda – $ 7,55;
8. Germania – $ 7,19;
9. Canada – $ 7,18;
10. Marea Britanie – $ 7,06.
Cât priveşte realităţile noastre, amintim că, începând cu 1 mai 2015, la insistenţa sindicatelor, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real a fost stabilit de Guvern în mărime de 11,25 lei pe oră, 0,60 dol/oră sau 1900 de lei pe lună, echivalentul a 105 dolari SUA, calculat pentru un program complet de lucru, în medie de 169 de ore pe lună.
Mai recent, Comitetul Confederal al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova a cerut Guvernului stabilirea salariului minim pe ţară care, după ultima majorare din 1 octombrie 2014, valorează 1000 de lei lunar, în mărime de 50-60 la sută din salariul mediu pe economie, cu o ulterioară indexare a acestuia la nivelul indicelui preţurilor de consum.
SMIC din Franta pe anul 2015 – 35 ore/saptamana
http://www.journaldunet.com/management/remuneration/smic-mensuel-et-smic-horaire.shtml