2 December 2024
Chisinau
Social

Reprezentanți ai Federației SIBA au participat la un seminar internațional

Loading
Social Reprezentanți ai Federației SIBA au participat la un seminar internațional
Reprezentanți ai Federației SIBA au participat la un seminar internațional
facebook.com

În perioada 11-14 noiembrie curent, Oleg Onici, președintele Federației SIBA, împreună cu Neoni­la Negruța, liderul organizației sindicale primare de la Moldova Agroindbank, au participat la seminarul internațional cu tema „Consolidarea dialogului soci­al tripartit și a negocierilor colective ca instrument de abordare a crizei costului vieții”. Acesta a fost organizat, la Predeal (România), de Fundația Națională CORESI, Centrul European pentru Problemele Angajaților (EZA) și Confederația Națională Sindicala „Cartel ALFA”.

Agenda discuțiilor a cuprins: Dialog social tripartit – ne­gocierea la nivel european, național și sectorial; Negocierile colective ca instrument de abordare a crizei costului vieții; Planul național de promovare a negocierilor colective; Bune practici în transpunerea Directivei privind salariile minime adecvate în legislația națională.

Oleg Onici a avut un discurs, în care a expus idei despre parteneriatul social și negocierile colective in Republica Mol­dova, rolul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, acțiuni întreprinse de CNSM în vederea facilitării procesului de negocieri colective.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a organizat recent, la Edineț, un seminar de instruire cu tema „Protecția social-economică a membrilor de sindicat. Consolidarea capacităților privind elimina­rea violenței și hărțuirii în lumea muncii”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand