Despre muncă decentă, relații decente, iubire, bani și putere
Dacă m-ar întreba cineva care este scriitorul preferat, aș răspunde: sunt mai mulți. Din America Latină – trei (Marquez, Llosa, Coelho), din America de Nord – tot vreo trei, din Europa – ceva mai mulți…
Dar nu despre scriitori aș vrea să vorbim aici, ci despre unele lucruri asupra cărora am meditat recitindu-l pe Paulo Coelho…
Sufletul nostru, spune Coelho, este condus de patru forțe, nevăzute: iubirea, moartea, puterea și timpul. Trebuie să iubim, pentru că suntem iubiți de Dumnezeu. Trebuie să luptăm ca să creștem, dar fără să cădem în capcana puterii pe care o obținem astfel, fiindcă știm că ea nu valorează nimic. Așa grăit-a Coelho, dacă e să-l parafrazăm pe bătrânul Freud…
Noi, la rândul nostru, adăugăm aici că bogăția și puterea sunt strâns legate peste tot în lume. Excepțiile doar confirmă regula.
Apropo de bani. Fraza „nu mă întrebați cum am făcut primul milion de dolari, dar după primul milion pot justifica orice cent câștigat, plata tuturor taxelor și impozitelor”, atribuită lui Rockefeller, mare industriaș și filantrop american, spusă acum mai bine de un secol, reflectă realismul capitalismului sălbatic în faza incipientă.De atunci, lucrurile au evoluat atât de mult, încât la noi, „noii moldoveni” l-ar putea parafraza pe fondatorul Standard Oil Company astfel: „nu mă întrebați cum am făcut primul miliard, că oricum nu pot plăti taxele și impozitele cuvenite, fiindcă nu aș trece așa-zisul „test de integritate”, necesar pentru a intra în politică. Iar politica, la noi, de cele mai multe ori, e folosită fie pentru a înmulți averea, fie pentru a nu o pierde. Iar lăcomia, minciuna și ipocrizia, acestea din urmă derivând din prima caracteristică, au făcut „casă bună” cu politica. Este adevărat, puțini au ajuns la „mititica” pentru abuz de putere, escrocherii și furturi în proporții deosebit de mari, după ce au băgat mâna în buzunarul statului sau al celor sărmani… Unii sunt fugari (dar nu poți fugi toată viața, nu e așa?), alții sunt anchetați…
Dar să revenim la Coelho. „Arată că îți pasă de săraci, fiindcă ei sunt aici pentru ca tu să îți dovedești virtutea milosteniei. (…) Iubește. Fiindcă vei fi primul care să tragă foloase – lumea din jur te va răsplăti… Iubirea nu are nevoie să fie înțeleasă. Trebuie doar să fie dovedită. Prin urmare, ce îți aduce viitorul depinde pe de-a-ntregul de puterea ta de a iubi”.
În legătură cu aceasta, mi-am amintit de un caz făcut public acum câțiva ani. Un patron american, foarte bogat, când a decis să se retragă din afaceri, le-a făcut, de Crăciun, o surpriză tuturor angajaților săi – și era vorba de mii de salariați. A împărțit cea mai mare parte din acțiunile deținute la companiile sale tuturor angajaților, proporțional cu vechimea în muncă și cu performanțele înregistrate. Au fost angajați care au primit cadouri de sute de mii de dolari… Și toți erau fericiți, de la primul până la ultimul angajat, fiindcă munca lor a fost într-adevăr apreciată nu doar în vorbe. Așa a înțeles omul noțiunea de muncă decentă, relații decente între angajator și angajați! Câți oameni de afaceri, de la noi sau de aiurea, sunt capabili de gesturi asemănătoare, pline de demnitate?
Tot în acest context, Bill Gates, care a ajutat, prin fundația sa, atâția oameni de pe toate meridianele, le-a lăsat prin testament copiilor săi (înainte de divorț și de partajarea averii) „doar” câte un milion de dolari, restul averii, de zeci de miliarde, le va dona statului în care a acumulat bogății prin muncă cinstită. Este adevărat că acest stat oferă tuturor posibilități de a se manifesta, spre deosebire de statul în care trăim noi, care știe doar să-i mulgă pe propriii cetățeni…
Și închei tot cu Coelho: „Nu-și înțelege propria demnitate decât cel care a fost în stare să-și prețuiască fiecare pas”…
Iubiți-vă ca frații și veți fi fericiți, indiferent de ce și cât veți deține!
