Consiliul General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), convocat vineri, 22 mai 2026, la Institutul Muncii, a examinat principalele provocări de pe agenda mișcării sindicale și a stabilit prioritățile de activitate pentru perioada următoare, cu accent pe consolidarea dialogului social, apărarea drepturilor salariaților și întărirea unității sindicale.
În deschiderea ședinței, președintele CNSM, Igor Zubcu, a prezentat realizările Confederației și direcțiile strategice în contextul schimbărilor de pe piața muncii, al procesului de integrare europeană și al necesității modernizării mișcării sindicale.
Liderul sindical a subliniat că sindicatele continuă să fie un actor esențial în promovarea muncii decente, a echității sociale și a unui dialog social eficient, evidențiind importanța solidarității și a implicării active a membrilor de sindicat. Totodată, acesta a accentuat necesitatea atragerii tinerilor în mișcarea sindicală și dezvoltării cooperării internaționale.
„Viitorul mișcării sindicale depinde de capacitatea noastră de a ne adapta schimbărilor, de a inova și de a rămâne aproape de oameni”, a declarat Igor Zubcu.
Printre cele mai importante realizări ale CNSM din ultima perioadă au fost evidențiate: implementarea prevederilor Convenției OIM nr. 190 privind combaterea violenței și hărțuirii în lumea muncii; armonizarea cadrului normativ din domeniul inspecției muncii la standardele internaționale; stabilirea, începând cu 1 ianuarie 2026, a salariului minim pe țară în cuantum de 6300 de lei; precum și îmbunătățirea condițiilor pentru veteranii muncii, care vor putea beneficia de tratament balneo-sanatorial o dată la trei ani.
În cadrul ședinței au fost prezentate și obiectivele prioritare ale CNSM pentru perioada următoare. Acestea vizează promovarea unui salariu minim de cel puțin 50% din salariul mediu pe economie, extinderea negocierilor colective astfel încât acoperirea salariaților să ajungă la 80%, perfecționarea legislației salarizării și a sistemului public de pensii, precum și prevenirea liberalizării legislației muncii în detrimentul drepturilor salariaților.
De asemenea, CNSM va continua demersurile pentru sancționarea cazurilor de imixtiune antisindicală, ratificarea Convenției OIM nr. 156 privind egalitatea de șanse pentru salariații cu responsabilități familiale, desfășurarea campaniei de sindicalizare „Împreună – scut și voce!”, dezvoltarea activităților de formare sindicală.
În mesajul adresat participanților, Igor Zubcu a exprimat aprecierea față de activul sindical pentru profesionalismul și implicarea în apărarea drepturilor oamenilor muncii, lansând totodată un apel la solidaritate și unitate în fața provocărilor actuale.
În cadrul ședinței, membrii Consiliului General au adoptat hotărâri privind modificarea componenței nominale a Consiliului General al CNSM și convocarea Congresului V al CNSM, programat pentru 3 iunie 2027. Totodată, au fost discutate aspecte ce țin de activitatea organizatorică a Confederației și prioritățile mișcării sindicale pentru perioada următoare.
Reamintim că, Consiliul General al CNSM este organul de conducere între Congrese și își desfășoară activitatea în baza propriului Regulament. Consiliul General al CNSM determină politicile sindicale de realizare a Strategiei și Programului de acțiuni stabilite de Congres.



