4 martie 2021
Chisinau
Sanatate

Prognoze: Când vom scăpa de această nesuferită pandemie?

Loading
Sanatate Prognoze: Când vom scăpa de această nesuferită pandemie?
Prognoze: Când vom scăpa de această nesuferită pandemie?
revistagalenus.ro

Când se va termina pandemia? Este întrebarea pe care și-o pun cetățenii din toate țările lumii, inclusiv de la noi, încă din prima parte a anului 2020. Răspuns la această întrebare poate fi dat în funcție de viteza cu care este imunizată populația.

O analiză Bloomberg arată că ar putea dura aproximativ șapte ani ca statele lumii să vaccineze 75% din populație. Oame­nii de știință estimează că este nevoie de o imunizare cuprinsă între 70% și 85% a populației pentru ca lucrurile să revină la normal. Unele țări fac progrese mult mai rapide decât altele, însă, la nivel mondi­al, până acum, vaccinul a fost administrat doar la aproximativ 120 de milioane de persoane.

Israelul, țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, se îndreaptă spre o acoperire de 75% în doar două luni. SUA vor imuniza 75% din populație la finalul anului curent, dacă mențin rata actuală de 1,3 mln. de doze administrate zilnic.

Însă, în timp ce țările occidentale bo­gate vaccinează la o rată mai mare, țările sărace încă așteaptă accesul la vaccin.

Bloomberg precizează, însă, că terme­nul de șapte ani până la care ar putea fi atinsă rata de vaccinare la nivel mondial va scădea, odată cu creșterea numărului de doze produse și cu apariția mai multor vaccinuri pe piață.

De exemplu, Canada are nevoie de aproape 10 ani pentru a-și imuniza populația la rata actuală, în timp ce Chi­na – șapte ani pentru a vaccina 75% din populația sa de 1,4 miliarde de locuitori.

 

Potrivit unei analize Bloomberg, la actuala rată de vaccinare, abia în șapte ani viața va reveni la normal

 

Până acum, peste 8,5 miliarde de doze de vaccin au fost contractate de țări prin intermediul a peste 100 de acorduri.

Însă doar o treime din țări și-au înce­put campaniile de vaccinare. Potrivit date­lor centralizate de Bloomberg, România ar atinge ținta de 75% din populație imuniza­tă peste 2,6 ani.

 

Care este situația în Republica Moldova?

Care este situația la acest capitol în Re­publica Moldova, peste câți ani vor scăpa moldovenii de Covid-19? Răspunsul ar pă­rea să fie la suprafață, dacă ne conducem de actuala realitate, când în țara noastră nu a fost adusă nici o doză de vaccin. E trist de tot. Dar trebuie să sperăm. Trăim într-o țară mică, unde cu o bună organizare vaccina­rea cetățenilor poate avea loc într-un timp record. Principalul e ca guvernanții să se țină de cuvântul dat, că vaccinul va fi dispo­nibil cetățenilor la sfârșitul lunii februarie. Potrivit planului adoptat, pentru Republi­ca Moldova, vaccinurile vor fi achiziționate prin diferite modalități: COVAX, acorduri bilaterale sau donații. Autoritățile naționale vor asigura ca toate vaccinurile care vor fi importate să fie aprobate și să ofere cea mai înaltă siguranță și eficacitate.

Vaccinările protejează împotriva Covid-19, însă dacă doar câteva persoane dintr-o comunitate se vaccinează, virusul poate continua să se răspândească necontrolat. Pe măsură ce mai multe persoane primesc vaccinul, se realizează treptat imunitatea colectivă. În comunitatea științifică, există definiții contradictorii pentru momentul în care se realizează aceasta, însă ea ar putea fi între 60% și 90%.

Până în acest moment, la nivel mondial, au fost raportate oficial 77 de milioane de persoane care s-au vindecat deja, o par­te dintre acestea având pentru o anumită perioadă de timp anticorpi pentru a lupta cu virusul. Alte aproape 25 de milioane de cazuri sunt încă active.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și