Federația Sindicală a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova ,,Sindenergo” a desfășurat, recent, o masă rotunda cu genericul ,,Protecția social-economică a femeilor angajate în câmpul muncii”, la care au participat membre ale comitetelor sindicale și contabilele organizațiilor sindicale din cadrul federației.
Prezentă la activitate, Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a trecut în revistă cele mai recente modificări operate în legislația muncii, iar în cadrul discuțiilor au fost abordate diverse probleme legate de protecția social-economică a salariaților, particularitățile sistemului de asigurări sociale, indemnizațiile, plata și recalcularea pensiilor etc.
De asemenea, Liuba Rotaru a vorbit despre Campania națională „Trecem pe alb”, care a fost lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru a combate munca nedeclarată și a informa societatea despre beneficiile muncii oficiale.
Victoria Niță, președinta Federației Sindicale ,,Sindenergo”, a menționat că în ramura energetică nu există fenomenul muncii nedeclarate. Cu toate acestea, membrii federației se solidarizează cu campania „Trecem pe alb”, deoarece fenomenul ,,salariului în plic” este nociv nu doar pentru persoanele care acceptă o astfel de remunerare și prin aceasta se privează de protecție socială, dar afectează întreaga economie a țării.
Tatiana Topor, specialistă în domeniul economic, le-a familiarizat pe participante cu particularitățile managementului economico-financiar în organizațiile sindicale primare – evidența contabilă, cerințele față de întocmirea documentației contabile și responsabilitățile în procesul gestionării financiare.
În cadrul panelului de discuții cu genericul „Profesiile nu au gen! Femeile din ramura energetică sparg stereotipurile” au luat cuvânt Nina Cebotari, macaragistă la ,,Termoelectrica” SA, Olga Mus-teață și Natalia Novicova, electromontatoare la testarea și măsurarea utilajelor electrice de la SA ,,RED Nord” și SA ,,CET Nord”.
Ele și-au împărtășit experiența despre cum este să practice o profesie care este considerată ,,pentru bărbați”, au menționat că în colectivele în care muncesc nu se confruntă cu prejudecăți, însă consideră că la nivel de societate mai este încă de lucru pentru a demonta stereotipurile conform cărora genul ar fi o piedică în alegerea unei profesii.
La sfârșitul activității, participantele au declarat că tematicile abordate au fost foarte interesante și utile, au menționat că astfel de întruniri merită a fi organizate și la întreprinderi, la care ar putea participa mai mulți membri de sindicat.