4 October 2024
Chisinau
Social

Pedagogii nu renunţă la intenţia de a declanşa grevă generală

Loading
Social Pedagogii nu renunţă la intenţia de a declanşa grevă generală
Pedagogii nu renunţă la intenţia de a declanşa grevă generală

protest-ses

 

„Grevă generală!” a fost cel mai scandat slogan la mitingul desfăşu­rat, miercuri, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, punctul de destinaţie finală al marşului de pro­test al lucrătorilor din învăţământ, care a pornit din piațeta Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

 

Protestatarii au declarat că vor fi perseverenţi şi solidari în acţiuni până vor obţine soluţionarea cerin­ţei lor de a le fi majorate salariile şi a le fi asigurat un trai decent. De cea­laltă parte, reprezentanţii Guvernu­lui au afirmat că, pentru 2017, nu au fost prevăzuţi bani în acest scop şi că soluţiile vor fi găsite în timp, fără a preciza şi când s-ar putea întâm­pla acest lucru.

„Dacă nici de această dată nu va urma reacţia cuvenită din partea Guvernului, nouă nu ne rămâne de­cât să mergem la ultima şi cea mai periculoasă acţiune de protest – să întrerupem procesul de instruire”, a declarat Dumitru Ivanov, preşedin­tele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei.

Astăzi, angajaţii din instituţiile preuniversitare din municipiul Chişinău sunt gata din orice moment să nu mai iasă la serviciu, pentru că nu mai pot trăi cu salariile mizere pe care le primesc, a afirmat preşedintele FSEŞ. Dumitru Ivanov a supus criticii solicitarea Guvernului ca angajaţii din învăţământ să mai rabde până la toamna viitoare, în condiţiile în care personalul tehnic din grădiniţe este nevoit să trăiască dintr-un salariu de numai 900 de lei lunar.

Soluţiile trebuie găsite astăzi, pentru că a demarat lupta cu econo­mia informală şi s-au luat alte măsuri, ce permit să fie purtate discuţii concrete privind majorările salariale, a declarat Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

În opinia sa, negocierile trebuiau începute încă în luna mai a anului trecut, când au solicitat sindicaliştii din educaţie, şi în acest caz rezervele financiare necesare ar fi putut să fie găsite. Mai mult, CNSM şi federaţiile sindicale de ramură, care au participat la marşul şi mitingul de protest, consideră că pedagogii au dreptul legitim de a solicita să le fie majora­te salariile şi să le fie asigurat un nivel de trai decent, a subliniat Oleg Budza.

La rândul său, Corina Fusu, ministra Educaţiei, le-a declarat jurnalişti­lor că 

o parte din revendicările sindicaliştilor a fost îndeplinită. Celelalte, care sunt foarte complicate, în special, cea legată de majorarea cu 50 la sută a salariilor de funcţie ale cadrelor didactice, ar necesita însă mai mult timp.

De vreme ce pentru acest an nu au fost prevăzuţi în bugetul de stat bani destinaţi majorării salariilor în sistemul de învăţământ, urmează să fie găsite soluţii, doar că la masa de negocieri, a accentuat Corina Fusu.

„Ne exprimăm profunda indignare faţă de indiferenţa sfidătoare cu care suntem trataţi de conducerea ţării, în încercările noastre de a ne face auziţi, cerându-ne dreptul, absolut legitim, la o viaţă demnă cu un salariu decent”, se spune într-un apel votat în cadrul mitingului de mier­curi şi adresat Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului.

Mai mulţi protestatari au pledat pentru sistarea, într-o săptămână şi jumătate-două, a procesului de învăţământ. Decizia în această chestiune ar urma să fie luată însă la o apropiată şedinţă a Consiliului General al FSEŞ.

Conform organizatorilor, la marşul şi mitingul de protest de miercuri au participat aproximativ 6000 de persoane.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand