3 October 2024
Chisinau
Social

Partenerii sociali au dezbătut carențe în salarizare cu ministerele de resort

Loading
Social Partenerii sociali au dezbătut carențe în salarizare cu ministerele de resort
Partenerii sociali au dezbătut carențe în salarizare cu ministerele de resort
sindicate.md

Urmare a solicitării Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldo­va (CNSM) din 29 decembrie 2022 către Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) de oferire a unor explicații în legătură cu aproba­rea Hotărârii de Guvern nr. 874 din 14 decembrie 2022 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Gu­vernului (salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară), marți, 17 ianuarie, în cadrul unei ședințe, reprezentanții sindi­catelor, ai patronatului și ai unor instituții și organizații, au abor­dat acest subiect cu reprezentanții MMPS și ai Ministerului Finanțelor.

Sindicaliștii au reiterat că aplicarea anexei nr. 4 din Hotărârea de Guvern nr. 743/2002, prin care salariile au fost limitate pentru toate întreprinderile din sectorul real, con­travine legislației în domeniul salarizării, iar unele modificări efectuate ar putea condu­ce la amplificarea fenomenului de plată a salariilor „în plic”.

Mai mult, după cum se arăta în solicitarea CNSM către MMPS din 29 decembrie 2022, subiect abordat de altfel și la ultima ședință a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, odată cu excluderea unor prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 743/2022, prin care erau specificate cuan­tumurile minime ale salariilor de funcții/sa­lariilor tarifare stabilite, s-au creat premise pentru amplificarea fenomenului salariilor plătite neoficial.

În cadrul discuțiilor, în legătură cu mo­dificarea Hotărârii Guvernului nr. 743/2002, sindicaliștii au venit cu un șir de propuneri. Astfel, sindicaliștii au subliniat că la sta­bilirea salariilor trebuie să se țină cont de specificul diferitelor ramuri și domenii de activitate și să fie prevăzut un mecanism de reexaminare a salariilor. Totodată, este ne­cesar să fie restabilită posibilitatea utilizării sistemelor tarifare de salarizare bazate pe categorii de calificare și coeficienți.

De asemenea, sindicaliștii au precizat că reglementări mai rigide, prevăzute în Hotărârea sus-menționată, prin stabilirea utilizării obligatorii a intervalelor propuse de salarii tarifare/de funcție în mărimi fixe, trebuie aplicate doar pentru întreprinderile de stat și cu capital majoritar de stat. Astfel de reglementări nicidecum nu pot fi impuse unităților economice din sectorul real aflate la autogestiune (sectorul privat), deoarece vin în contradicție cu prevederile Codului muncii.

În urma discuțiilor, reprezentanții Minis­terului Muncii și Protecției Sociale au co­municat că propunerile CNSM vor fi luate în considerare în procesul de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 743/2002, urmând a fi elaborat un proiect care va fi prezentat spre avizare partenerilor sociali.

Amintim că în Monitorul Oficial din 22 decembrie 2022 a fost publicată Hotărâ­rea nr.874 din 14 decembrie 2022 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (salarizarea în unitățile cu autonomie finan­ciară), elaborată în contextul punerii în apli­care a modificărilor efectuate în Legea sala­rizării nr. 847/2002, care prevede modificări la Hotărârea de Guvern nr. 743/2002.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand