1 iulie 2022
Chisinau
Social

Parteneriatul Estic continuă să sprijine Republica Moldova în drumul spre UE

Loading
Social Parteneriatul Estic continuă să sprijine Republica Moldova în drumul spre UE
Parteneriatul Estic continuă să sprijine Republica Moldova în drumul spre UE

 

 

parteneriat-estic

Foto: vocea.md

Recent, a avut loc pri­ma ședință din acest an a Platformei Naționale a Forumului Societății Civi­le din Parteneriatul Estic, membru al căreia este și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.

 

Parteneriatul Estic se bazează pe realizările Po­liticii Europene de Veci­nătate, care a fost dezvol­tată în anul 2004. Politica Europeană de Vecinătate este adresată celor 16 țări din Balcanii de Vest și din estul Europei, iar scopul acesteia este de a consolida securitatea şi stabilitatea, precum şi prevenirea apa­riţiei de noi diviziuni între UE extinsă şi vecinii săi.

Cu un cuvânt de salut către participanți a venit Wicher Slagter, șef al De­partamentului Politic și Economic al Delegației Uniunii Europene în Re­publica Moldova, care a menționat în discursul său că ONG-urile au un rol de­osebit de important atât în Republica Moldova, cât și în întreaga lume.

 

g_social

Principiul de bază al noii iniţiative este de a oferi oportunități maxime, ţinând cont de realităţile politice şi economice

 

Încă în decembrie 2008, Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru crearea Parteneri­atul Estic (PE) – o dimen­siune specifică a PEV pen­tru menținerea relaţiilor cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Repu­blica Moldova şi Ucraina. Principiul de bază al noii iniţiative este de a oferi oportunități maxime, ţi­nând cont de realităţile politice şi economice şi de reformele realizate de că­tre fiecare partener în ca­uză. Iar în luna mai 2009, la Praga, a fost lansat Par­teneriatul Estic (PE) cu scopul ambiţios de a pune în aplicare o asociere poli­tică şi integrare economi-că între Uniunea Euro-peanăartenerii săi răsări­teni.

Acest lucru preconizează noiacorduri de asociere, inclu­siv zonele profunde şi cuprin­zătoare de liber schimb şi inte­grarea progresivă în economia UE. Iar acest lucru permite, de asemenea, facilitarea călătorii­lor în țările UE, prin liberaliza­rea treptată a vizelor, însoţită de măsuri de combatere a mi­graţiei ilegale, ceea ce a obținut anul trecut și R. Moldova.

Totodată, Parteneriatul Es­tic are următoarele obiective: sub aspect politic şi economic, să apropie ţările partenere de UE, să promoveze securitatea, stabilitatea şi buna guvernare. De asemenea, preconizează fa­cilitarea parteneriatului între organizaţiile societăţii civile cu guvernele partenere, precum și încurajarea contactelor între oameni prin liberalizarea regi­mului de vize pe termen lung, pe bază individuală şi în con­diţiile stabilite. Un alt obiectiv important, din punct de vede­re strategic, este îmbunătăţi­rea securității energetice și, nu în ultimul rând, promovarea reformelor în diverse sectoare şi protecţia mediului ambiant.

Tot în cadrul acestei ședințe, a luat cuvântul Dorin Dușciac, viceministru al Mediului, care a menționat că „suntem într-o perioadă dificilă. Vă îndemn să conlucrați mai strâns cu ONG-urile din diasporă, fiindcă acestea sunt foarte active. Iar eu, la rândul meu, voi depune tot efortul și mă voi implica mai activ în rezolvarea tuturor problemelor ce țin de acest do­meniu”.

Conform agendei ședinței Platformei Naționale a Foru­mului Societății Civile din Par­teneriatul Estic, Lilia Carasciuc, director executiv al Transparency International Moldova, a prezentat o informa-ție despre activitățile desfășu-rate în 2014 și stabilirea prio-rităților pentru anul 2015.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor