4 October 2024
Chisinau
Social

Organizația sindicală a USM a consemnat 75 de ani de la înființare

Loading
Social Organizația sindicală a USM a consemnat 75 de ani de la înființare
Organizația sindicală a USM a consemnat 75 de ani de la înființare
sindicate.md

La Universitatea de Stat din Mol­dova (USM), a avut loc, recent, o ședință solemnă dedicată împlinirii a 75 de ani de la fondarea USM și de la constituirea Organizației sindica­le a angajaților.

Din partea sindicatelor, la eveniment au participat Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicatului Edu-cației și Științei (FSEȘ), Igor Șarov, rectorul USM, Silvia Chicu, președintele Comite­tului Sindical al Universității de Stat „Ion Creangă”, membri ai organizației sindicale a USM, Efim Chilari, președintele Comite­tului Sindical al USM, decani de facultăți.

În alocuțiunea sa, rectorul Universității a mulțumit colegilor pentru munca cu dedicație și efortul de care dau dovadă zi de zi, în special, liderului comitetului sin­dical din cadrul instituției de învățământ superior.

Un cuvânt de salut și de încurajare i-a fost adus și președintelui CNSM, Igor Zubcu, proaspăt ales în această funcție. „Aveți o responsabilitate foarte mare. Totul cade pe umerii dumneavoastră și vreau să vă doresc succes. Vom depune efort pentru a schimba unele percepții, adesea eronate, care sunt promovate în societate în ceea ce privește sindicatele. În opinia mea, așa cum sunt diferiți oameni, sunt și diferite organizații. Fiecare om poate să dea un su­flu în organizație. În ce măsură îi reușește, depinde de fiecare dintre noi. Se depune o muncă enormă, dar care nu este ade­sea văzută, pentru care eu vă mulțumesc”, a menționat Igor Șarov.

 

USM, ca un stup de albine

Cu un mesaj de felicitare și susținere a venit și președintele CNSM, Igor Zubcu.  „Vreau să apreciez faptul că la USM nu este un dialog social bipartit. Este un dialog bazat pe trei piloni: administrație, comitet sindical și biserică, ceea ce este un feno­men deosebit, pentru că noi trebuie să ne îngrijim și de trup, și de drepturile noas­tre, și de  garanțiile sociale, și de sufletul nostru. Primul pas al meu în noua activitate a fost și este în apărarea drepturilor și a garanțiilor acelor lucrători din sectorul bu­getar, 150 de mii la număr, între care peste 100 de mii sunt din educație și științe. Să consolidăm mișcarea sindicală din Moldo­va, să schimbăm imaginea sindicatului, să-l transformăm dintr-un sindicat revendicativ în unul participativ la elaborarea de poli­tici ale statului. USM este acea instituție de învățământ care este o mare forjerie de cadre pentru economia Republicii Moldo­va și nu doar. Sunteți ca un stup de albi­ne, ca o familie, dar în cazul dat procesul este invers. Dacă albinele aduc mierea în stup, aici e invers. Studenții vin ca să ia acea miere de aici și să o propovăduias­că în toată țara și în lume. Sunteți etalonul numărul unu în domeniul învățământului universitar din țară”, a remarcat în discursul său Igor Zubcu.

Despre munca enormă depusă de către sindicate, de administrația USM, a vor­bit și președintele FSEȘ, Ghenadie Donos. Potrivit acestuia, comitetul sindical de aici este un model pentru alți lideri de sindi­cat. „Dovadă sunt activitățile pe care le-au desfășurat până acum, care denotă o con­lucrare fructuoasă. Nu este atât de ușor să fii sindicalist. Mulți întreabă ce fac ei, sindicaliștii. Vom încerca să demonstrăm că sindicatele sunt în primul rând în serviciul membrilor de  sindicat, al oamenilor care ne-au mandatat, dar sunt și un element in­dispensabil al unei societăți democratice. Dialogul social este foarte important. Exis­tă unele probleme care, pentru a fi rezolva­te, nu este nevoie de acțiuni stradale, doar trebuie să fie respectate prevederile legii. Noi, sindicatele, suntem cei care stăm la straja respectării acestor norme”, a relevat Ghenadie Donos.

În cadrul evenimentului, președintele CNSM, Igor Zubcu, și liderul FSEȘ, Ghena­die Donos, au înmânat diplome și premii bănești membrilor Comitetului  Sindical al USM care s-au remarcat prin muncă prodi­gioasă. Ședința solemnă a fost precedată de sfințirea birourilor comitetului sindical de către preotul Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand