Trăim într-o societate sfâșiată de incertitudini și lupte (unii luptă pentru putere, alții pentru propriul confort, pentru îmbogățire, iar foarte mulți – pentru a supraviețui). Adevărul, trist, e că așa a fost încă din negura vremurilor, așa este și azi, doar că sub alte forme.
O societate în care lipsește dragostea pentru aproapele, care este dominată de violențe verbale, psihologice, de indiferență (care, până la urmă, ucide, precum se știe) nu are un viitor frumos pentru copiii noștri.
Am întâlnit în viață indivizi pentru care scopul scuză orice mijloace, am întâlnit și oameni (e drept, dintre aceștia, mai puțini) care își dau și cămașa de pe ei, își împart ultima bucățică de pâine cu cel de alături. De obicei, caracterele se manifestă mai pregnant în situații limită.
Cazuri în care oameni cu suflet mare au salvat semeni de la pieire, pe timp de pace, chiar cu riscuri de moarte, sunt multe, dar nu e neapărat nevoie să devii erou cu prețul propriei vieți. În viața de toate zilele poți demonstra calități umane normale, înălțătoare. Numai prin Unire, Coeziune, Solidaritate, Corectitudine putem construi societatea la care visăm cu toții.
Scriitorul Alexei Marinat mi-a povestit cândva, într-un interviu, cazuri cutremurătoare din anii studenției sale, pe timpul foametei. Se întorsese de la război (în care fusese artilerist) ca un erou. La facultate, avea sarcina de a împărți tichete pentru alimente studenților și profesorilor. Într-o zi, un profesor plângea că și-a pierdut tichetele pentru familie și se temea să meargă acasă. L-a liniștit și i-a dat tichetele salvatoare. I-a ajutat și pe mulți colegi de-ai săi.
Acum, slavă Domnului, nimeni nu moare de foame, dar caracterele ies în vileag oricum, în diferite situații. Unii spun: „Cu acesta nu aș merge în misiune”. Dar mai este o vorbă: „Cu acest om aș merge și până la capătul pământului” Atitudinea, caracterul fac diferența.
Poetul şi filosoful libanez de geniu Khalil Gibran a afirmat (frază atribuită în mod eronat lui J. F. Kennedy): „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară!”. Așa e și cu sindicatele: să nu ne întrebăm ce pot face sindicatele pentru noi, ci să ne întrebăm ce putem face noi pentru sindicate ca acestea să devină o forță demnă de luat în seamă, o forță de temut, dacă vreți! În același context, mai zicem: „Nu te întreba ce poate face colegul tău pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru el, omul de alături, ca să-l ajuți, dacă e la ananghie”.
