12 September 2024
Chisinau
Social

O nouă redacţie a Programului unic al AOAM, aprobată de Guvern

Loading
Social O nouă redacţie a Programului unic al AOAM, aprobată de Guvern
O nouă redacţie a Programului unic al AOAM, aprobată de Guvern

program-asigurare-medicala

 

O nouă redacţie a Programului unic al asigu­rării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) a fost aprobată recent, la o şedinţă a Guvernu­lui. Documentul cuprinde lista maladiilor şi a stărilor ce necesită asistenţă medicală, pre­cum şi stabileşte volumul în care aceasta va fi acordată persoanelor asigurate.

 

În programul aprobat au fost incluse noi servicii medicale acoperite din fondurile AOAM. Astfel, vor fi finanţate costurile pentru exoprotezele şi implanturi­le mamare necesare reabilitării pacientelor cu tumori maligne, protezele individuale şi consumabilele nece­sare reabilitării chirurgicale şi protetice a pacienţilor cu tumori maligne ale capului, gâtului şi ale aparatului locomotor.

Printre noile servicii se mai numără şi teste de scre­ening prenatal al gravidelor din grupul de risc, în sco­pul depistării malformaţiilor congenitale, serviciile de intervenţie timpurie acordate copiilor de la naştere până la trei ani cu nevoi speciale/tulburări de dezvol­tare şi risc sporit şi familiilor acestora. De asemenea, copiii de până la 14 ani, persoanele cu nevoi speciale vor beneficia, la necesitate, de anestezie în cadrul unor servicii de înaltă performanţă.

Totodată, pentru sporirea accesului populaţiei la servicii medicale la nivel de comunitate şi dezvoltarea serviciilor de alternativă celor spitaliceşti, tratamen­tul medical (proceduri intramusculare, intravenoase) va fi realizat în sala de tratamente/staţionar de zi, în cabinete de proceduri şi la domiciliu, la indicaţia medi­cului de familie şi/sau a medicului specialist de profil. Dispozitivele medicale de o singură utilizare şi medi­camentele vor fi asigurate de instituţia medicală, con­form unui regulament care urmează să fie aprobat de Ministerul Sănătăţii.

În noua redacţie, Programul unic al AOAM mai pre­vede modificarea mecanismului de 

elaborare şi apro­bare a Normelor metodologice de aplicare a programu­lui. Astfel, pe viitor acestea vor fi aprobate separat şi completate numai în caz de necesitate, la identificarea problemelor ce țin de organizarea serviciilor medicale în asigurări.

În acelaşi timp, Criteriile de contractare a instituţi­ilor medico-sanitare în cadrul sistemului AOAM vor fi elaborate și aprobate anual, în funcție de mărimea fon­durilor AOAM. Principiul de bază pentru contractarea prestatorilor de servicii medicale constă în alinierea la prevederile politicilor naționale în domeniul sănătății, la priorităţile de utilizare a mijloacelor financiare pu­blice, bazate pe eficiență și transparență în utilizare.

Noile prevederi ale Programului unic al AOAM vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand