28 martie 2024
Chisinau
Social

O escroacă a sustras sute de mii de lei de la mai mulți săteni

Loading
Social O escroacă a sustras sute de mii de lei de la mai mulți săteni
SRL-Tarmilgri

Foto: vocea.md

În jur de douăzeci de localnici din satul Pruteni, raionul Fălești, au fost ținta unei scheme frauduloase, pusă bine la punct de către o fe­meie de afaceri din Chișinău și intermediarul acesteia. ”Activitatea”, care a adus profit celor doi, funcționează și astăzi în alte localități, iar oamenii se prind zilnic în plasa ei.

 

În aprilie 2012, medicul veterinar din satul Pruteni, Andrei Covali, a semnat un contract individual de muncă cu Ana Tarnovschi, director general SRL Tarmil­gri, prin care acesta își asuma atribuțiile de colector de lapte. Firma respectivă a mai încheiat cu medicul veterinar și un contract de locațiune pentru 19 metri pătrați, spațiul fiind utilizat ca punct de colectare a laptelui. Potrivit documentu­lui, prețul laptelui era stabilit în funcție de procentul de grăsime, iar plata trebuia să fie achitată de două ori pe lună. Oame­nii au fost bucuroși, căci în așa fel a apărut concurență pentru un alt punct de colec­tare din localitate, iar prețul pentru lap­te a fost majorat și constituia între 3,2 și 4,5 lei per litru.

Însă, lucrurile au mers doar o perioadă foarte scurtă de timp conform prevederi­lor din contract. Firma a început treptat să acumuleze datorii față de fermieri. Ast­fel, SRL Tarmilgri nu a mai achitat nici un ban din cei 46 mii de lei pentru luni­le septembrie-noiembrie 2012, asta deși Igor Grâjuc, intermediarul, reprezentant al Anei Tarnovschi, făcea promisiuni oa­menilor că el ține situația sub control și că în curând vor fi achitați toți banii. ”Și mie îmi datorează 3600 de lei pentru arenda încăperii. Dar cel mai grav este că a trecut un an de atunci și nu s-a rezolvat nimic. Oamenii vin la mine și mă întreabă de bani, unii poate cred că și eu sunt impli­cat. E o situație tare dificilă!”, afirmă An­drei Covali.

Pruteni este un sat, ca și multe altele din țară, marcat de sărăcie. Sat din care mulți au plecat peste hotare la muncă, iar pentru cei care au rămas, vaca este unica sursă de venit. În sat nu activează nici un agent economic și nu sunt locuri de mun­că. ”Nu muncesc de 20 de ani, nici nu am unde. Ne întreținem cu laptele de la cele două vaci, zilnic duc la colectare aproxi­mativ 30 de litri. Copiii noștri nu au văzut nici strop de lapte toată vara, il strângeam cu grijă să luăm un ban, căci toamna tre­buie să arăm cotele și să cumpărăm lemne de foc”, se plânge o femeie.

 

Ana Tarnovshi, afacerista pe care nimeni n-a văzut-o

 

Toată afacerea condusă de Ana Tar­novschi este învăluită de mister, la fel cum este și propria ei persoană. Primul detaliu care dă de bănuit este chiar adre­sa juridică a firmei SRL Tarmilgri (IDNO 1009600044022). Aceasta a fost fondată în decembrie 2009 și este înregistrată la Chișinău, pe strada Ion și Doina Aldea-Teodorovici 12/3, ap.3, unde respectiva Ana Tarnovschi nu a avut niciodată viză de reședință și nu a fost proprietar. Cel puțin conform Registrului bunurilor imo­bile care arată că actualul proprietar a cumpărat apartamentul în 2001.

Al doilea detaliu curios este că nimeni dintre cei care au lucrat la puctele de co­lectare a laptelui nu au văzut-o vreodată pe Ana Tarnovschi. Nici chiar procurorii de la Glodeni și Chișinău, unde au fost inițiate dosare pe numele acesteia. L-am contactat aproape zilnic pe Igor Grâjuc, unicul reprezentant al firmei (care încheia contractele cu oamenii), însă nu a răspuns niciodată la apel. Doar cu contabila Raisa de la Ciuciulea am reușit să vorbesc. Deși oamenii susțin că ea făcea și operațiunile de contabilitate pentru firma respectivă, dânsa neagă acest detaliu. ”Nici nu am studii în contabilitate. Eu am făcut ana­lizele la lapte și atât”, spune Raisa. Dar atunci când am întrebat-o dacă știe des­pre datoriile lui Igor Grâjuc, ea a zis că el nu are intenția să se eschiveze, ci să achite. Potrivit ei, Grâjuc ar fi achitat luna trecu­tă datoriile în satul Călugăr și Rediul, fapt care nu a putut fi confirmat și de oamenii de acolo.

 

Toți au fost prejudiciați după aceeași schemă

 

Potrivit unor surse, SRL Tarmilgri ar fi activând pe o arie geografică destul de mare, puncte de colectare a laptelui au fost deschise în raioanele Ștefan-Vodă, Briceni, Criuleni, Fălești, Glodeni și Anenii-Noi. De asemena, nu este exclus că Ana Tar­novschi ar putea avea firme și pe numele altor persoane prin care urmărește același scop – să-i înșele pentru a-și însuși banii de pe seama lor. Este greu de precizat care este suma exactă care a acumulat-o Ana Tarnovschi din activitatea ”lăptoasă” a firmei sale, însă se știe că doar în raionul Fălești a colectat lapte prin 11 puncte de acest gen.

Schema care este utilizată și astăzi de SRL Tarmilgri, practic, nu s-a modificat. De regulă, Igor Grâjuc merge în sate, gă­seşte şi convinge persoane să presteze servicii de colectare a laptelui și câștigă încrederea populației cu achitări regula­te în primele 4-5 luni, apoi reduce treptat plata până acumulează datorii pe trei luni și dispare.

Recent însă, a pus în circuit un mic truc – oferă 5 lei per litru de lapte fără a face analiza la grăsime și achită imediat banii. Dar ca și în schema obișnuită – e punctual doar în primele câteva luni, apoi dispare cu datorii. La Ciuciulea, localitatea sa de baștină, oamenii deja s-au prins!

Stepanida Rodnițchi, de la punctul de colectare Călinești, susține că SRL Tarmil­gri datorează oamenilor din sat mai mult de 15 mii de lei tot pe cele trei luni din anul trecut. Potrivit acesteia, Igor Grâjuc a acu­mulat o datorie la săteni pentru două luni din 2011, însă în martie anul următor le-ar fi rambursat suma și au lucrat în con­tinuare. Colaborarea însă nu a fost sortită să fie onestă, Grâjuc a început iarăși să acumuleze datorii pe care le justifica prin faptul că Fabrica de brânzeturi de la Soro­ca nu achită pentru laptele livrat, fiindcă a procurat utilaj nou și nu ar avea surse financiare. Contactați de ziarul Vocea po­porului, reprezentanții fabricii respective au răspuns că în acel an nici nu au fost făcute careva achiziții de utilaje. Mai mult decât atât, fabrica a avut o colaborare de doar două luni per total. ”Exact aceeași poveste ne-o spunea și despre combinatul de lactate din Tiraspol, însă câțiva bărbați din Anenii-Noi au mers încolo și au aflat că nu este adevărat. Grâjuc primea banii chiar în ziua în care era furnizat laptele”, spune Stepanida Rodnițchi. Ea afirmă că Igor Grâjuc a apelat-o telefonic în iulie cu­rent cu propunerea să reînceapă colecta­rea laptelui, propunând acei 5 lei per litru. ”I-am spus să ne achite mai întâi datoria și apoi discutăm. Nimeni nu-l mai crede!”.

Ana Tarnovschi datorează prin firma sa alți 58 mii de lei locuitorilor din satul Chetriș, Fălești, bani acumulați în patru luni din 2012. ”Eu am lucrat la puncul de colectare din sat și de atunci nu mai am liniște, căci au fost prejudiciate 68 de persoane. Oamenii vin la mine sau mă sună și mă înteabă de bani”, zice Tatia­na Covașniuc care a colaborat cu firma buclucașă. Femeia susține că a avut recent o discuție cu directorul SA Incomlac Bălți, care colectează în prezent laptele de la cei din Chetrișși că dânsul i-a arătat un do­cument prin care SRL Tarmilgri deține o datorie de 25 de mii de lei doar la fabri­că. ”Documentul prezenta toate datoriile acestei firme din ultimii doi ani și am vă­zut că suma totală echivala cu 500 de mii de lei”, mai spune Tatiana Covașciuc.

 

Dosarul penal a fost clasat

 

În prezent, pe numele firmei SRL Tar­milgri sunt intentate câteva dosare civile la Judecătoria sectorului Buiucani și toa­te au drept cauză recuperarea datoriilor acumulate față de punctele de colectare a laptelui. Totodată, în martie curent, BC Agroindbank a chemat-o în instanță pe Ana Tarnovschi pentru recuperarea unui credit ipotecar. Printr-o hotărâre din fe­bruarie 2013, Judecătoria Glodeni a obli­gat SRL Tarmilgri să achite aproape 168 mii de lei datorie acumulată la SRL Miuli­sa-Lux pentru carburanți.

Liviu Velișco, procuror Procuratura Glodeni, a confirmat că a fost inițiat și un dosar penal tot pe numele firmei date, însă ”Când am început să audiem persoa­nele prejudiciate, acestea au refuzat să vorbească și au retras cererile. Mai mult chiar, ei spuneau că firma respectivă achi­tă banii la timp și că nu mai are datorii la ei, alții însă vorbeau contradictoriu. Evi­dent, că în atare condiții nu putea fi con­tinuată urmărirea penală și dosarul a fost clasat”, explică Velișco.

 

Ministrul Muncii, neputincios și dezinteresat de năpasta oamenilor

 

Medicul veterinar de la Pruteni a po­vestit că s-a întâlnit personal cu ministra Valentina Buliga, care venise de Paștele Blajinilor la cimitirul din satul ei de baștină și i-a povestit despre problema lor. Ea a dat asigurări că va clarifica situația, iar peste o săptămâna Andrei Covali a primit o scrisoare de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Chișinău care anunța că o ast­fel de firmă nu există în Registrul de stat al persoanelor juridice, ceea ce nu cores­punde realității. De fapt, nici nu aveau cum să se găsească firma, întrucât de­numirea ei a fost scrisă greșit de inspec­torii muncii. O simplă căutare pe site-ul Camerei Înregistrării de Stat arată că SRL Tarmilgri este o firmă activă și plătitoare de TVA, adică are un rulaj financiar mai mare de 100 mii de lei anual. Și documen­tele Inspectoratului Fiscal de Stat indică același lucru.

 

Vedeți documentele atașate

 

de asemeni:

Dosarul nr. 2ra-629-13 Tarnovschi vs ICS RED Union Fenosa SA

Dosar-31-2e-22-14012013-1

info Cadastru

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand