Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Munca ocazională vs. contractul individual de muncă
Rog să ne spuneți dacă persoana care prestează o muncă ocazională în favoarea unui beneficiar poate încheia cu acesta un contract individual de muncă?
Eleonora Cazacu, Chișinău
În primul rând, un contract individual de muncă poate fi încheiat între două persoane, dintre care una deține statut de salariat, iar alta – de angajator. În al doilea rând, reglementarea raporturilor de muncă dintre aceste persoane (salariat și angajator) cade sub incidența Codului muncii.
Munca ocazională, îndeplinită de către o persoană în favoarea unui beneficiar, nu se reglementează de Codul muncii, ea constituie obiectul Legii nr. 22 din 23-02-2018, care reglementează modul în care muncitorii cu ziua (zilierii) desfășoară munca ocazională necalificată.
În această ordine de idei, art. 4 din legea respectivă dispune că relația dintre zilier și beneficiar se stabilește la dorința părților, fără a încheia în scris un contract individual de muncă. Astfel, constatăm faptul că aceste relații (dintre zilier și beneficiar) se reglementează print-un contract civil de prestări servicii, dar nu printr-un contract individual de muncă. Acest fapt (reglementarea relațiilor dintre zilier și beneficiar print-un contract civil de prestări servicii) provoacă anumite dificultăți în materia de protecție socială a zilierilor în comparație cu protejarea drepturilor și a intereselor de muncă ale persoanelor care prestează munca în baza unui contract individual de muncă.
Unii specialiști în domeniu susțin, pe bună dreptate, că aplicarea Legii nr. 22 din 23-02-2018 a demonstrat faptul că aceasta nu și-a atins scopul. Or, drepturile zilierilor ar trebui să fie legate de protecția socială sau să fie inspirate din garanțiile oferite salariaților prin dreptul muncii, inclusiv dreptul de a se organiza și de a acționa colectiv pentru a-și apăra interesele profesionale.
Detectorul de minciuni, folosit la angajare
În ce cazuri la angajare se aplică testarea cu utilizarea poligrafului și dacă aceasta este obligatorie sau benevolă?
Simion Lebedev, Bălți
Testarea cu utilizarea poligrafului la angajare poate fi efectuată numai în cazurile și condițiile prevăzute de Legea nr. 269 din 12-12-2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf). Potrivit acestei legi, pot fi efectuate două tipuri de testare: obligatorie și benevolă.
Testarea obligatorie se aplică asupra persoanelor care participă la concursul pentru numirea în funcția de judecător sau de procuror, persoanelor care se angajează sau care îndeplinesc serviciul în cadrul organelor Ministerului Afacerilor Interne, Centrului National Anticorupție și Serviciului Vamal. Aceste persoane sunt supuse testării obligatorii nu numai la angajare în serviciu, dar și la efectuarea controlului periodic sau selectiv al activității.
Referitor, la testarea benevolă, aceeași lege (art. 12) dispune că autoritățile abilitate cu dreptul de inițiere a testării au dreptul să inițieze și să efectueze testarea benevolă a persoanelor dacă acestea își dau consimțământul testării, fixat în formă scrisă, în cazurile stipulate la art.13 din Legea nr. 269 din 12-12-2008, adică în cadrul activității operative de investigații și în cadrul cercetărilor de serviciu a persoanelor care cad sub incidența art. 4 lit. a) din Legea menționată, și anume, care se angajează sau îndeplinesc serviciul în cadrul organelor Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național Anticorupție, Autorității Naționale de Integritate, Serviciului de Informații și Securitate și Serviciului Vamal.
Dreptul de inițiere a testării este acordat Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, organelor Ministerului Afacerilor Interne, Centrului National Anticorupție, Autorității Naționale de Integritate, Serviciului de Informații și Securitate și Serviciului Vamal.
