Numărul moldovenilor care aleg să muncească ilegal este în creștere. Asta arata datele Biroului Național de Statistică (BNS). Potrivit sursei citate, în primul trimestru al anului curent, munca nedeclarată în rândul salariaților a fost de 5,4%, față de 4,6% în aceeași perioadă a anului trecut.
Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă, doar în baza unor înțelegeri verbale, este mai frecventă printre bărbați – 7,3 la sută, decât printre femei – 3,5%. Dacă e să ne referim la domenii, cei mai mulți dintre salariații care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale se întâlnesc în agricultură – 48 la sută, în construcții – 21%, comerț – 13,8% și industrie – 4,3 la sută.
Instituția care ar trebui, în principiu, să dea tonul în lupta cu munca nedeclarată, cu salariile în plic, este Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM). Din cauza lacunelor legislative, însă, acest lucru întârzie să se întâmple.
„Este vorba de necesitatea consolidării Inspectoratului de Stat al Muncii în acest sens. Este important să fie adusă în concordanță cu alte acte legislative Legea nr. 140 privind Inspectoratul de Stat al Muncii, astfel încât ISM să fie scos de sub incidența Legii cu privire la controlul de stat asupra activității de întreprinză-tor. Totodată, având în vedere că anterior a fost elaborată o hotărâre de Guvern referitor la un plan anumit de măsuri pentru diminuarea muncii la negru și achitarea salariului în plic, este necesar de a revizui acest document și, totodată, de a veni cu un document de politici, cu o strategie, care să includă un plan de acțiuni ce urmează a fi întreprinse de către autorități, sindicate și patronate, astfel încât să minimizăm acest fenomen în țară”, a spus, pentru ziarul „Vocea poporului”, Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Miliarde de lei, ratate
Potrivit lui Adrian Lungu, expert în dreptul muncii, anual, statul Republica Moldova ratează venituri la bugetul asigurărilor sociale de circa 15 miliarde de lei. Fenomenul respectiv este în creștere, fiind generat de mai mulți factori.
„Unul dintre aceștia este percepția angajatorilor că desfășurarea activității în cadrul legal ar fi una costisitoare. În afară de salariu, angajatorii trebuie să achite prime de asigurări obligatorii, prime de asigurări medicale, contribuții la bugetul de asigurări sociale, respectiv, impozitele pe venit. Alt aspect ar fi sărăcia. Din cauza ei, salariații sunt determinați să primească salariul în plic, întrucât nu pot negocia aceste aspecte, ei neavând altă sursă de existență decât această remunerare. Cel de-al treilea aspect ar fi pârghiile restrânse pe care le are organul de supraveghere și control, în persoana Inspectoratului de Stat al Muncii, în exercitarea atribuțiilor sale. Legislația actuală, în special, Legea cu privire la controlul de stat, Legea cu privire la inspectoratul muncii conțin foarte multe contradicții în raport cu actele internaționale pe care le-a ratificat Republica Moldova. Aceste contradicții limitează competențele inspectorilor de muncă, inclusiv afectează operativitatea efectuării controlului. Ceea ce este foarte important, în contextul în care relațiile de muncă sunt foarte mobile. Practic, angajatorii nu au impedimente mari în a achita salariile în plic, întrucât procedura de constatare a abaterilor date este una destul de sofisticată, de lungă durată, iar sancțiunile sunt în esență nesemnificative”, a menționat Adrian Lungu.
Suplimentar, potrivit expertului, avem și fenomenul nihilismului juridic. Populația nu își cunoaște drepturile și garanțiile de care urmează să beneficieze în urma angajării legale la muncă, precum și neîncrederea în buna gestionare a bugetului de stat, a banului public.
În primele luni ale anului curent, ISM a realizat controale la 14 angajatori persoane juridice și la patru angajatori persoane fizice, unde au fost depistate 24 de persoane care activau fără forme legale de angajare, dintre care opt femei și două persoane mai tinere de 18 ani.
„Totodată, pentru contracararea practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii la negru, au fost întreprinse acțiuni de colaborare între reprezentanții autorităților semnatare ale Regulamentului comun privind activitatea echipelor multidisciplinare: Inspectoratul de Stat al Muncii, Inspectoratul General de Poliție, Serviciul Fiscal de Stat, CNSM. În perioada de referință au fost efectuate 16 controale planificate cu reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat, un control inopinat cu Inspectoratul de Poliție și un control planificat cu reprezentanți ai sindicatului din învățământ”, se menționează într-o notă informativă a ISM.
Achitarea salariului în plic este un dezavantaj pentru salariați și asta pentru că aceștia riscă să primească pensii mai mici, atunci când vor ajunge la vârsta de pensionare. Iată de ce reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale recomandă persoanelor să insiste ca salariile să fie declarate integral și să încheie cu angajatorul contract individual de muncă.